VIAȚA ȘI BORCANUL DE MUȘTAR

243663406_4393411314099802_6802175040384211400_n

Viața și borcanul de muștar

,,Ce faci? De ce arunci borcanul la gunoi? Dă-l-ncoace să-l spălăm! Poți să-l mai folosești!”, se auzi o voce.
,,Lasă-l, că avem borcane destule. Până frec pe el și dezlipesc eticheta, mă prinde Crăciunul!”, răspund grăbită.
Azi, am vrut iar să arunc borcanul de muștar din Tecuci,
dar, pentru o clipă, am auzit iar o voce
și nu l-am aruncat.
L-am pus în chiuvetă, rugându-l să aștepte până am timp să îl spăl.
E un borcan de muștar deci cere timp,
dar pun apă în el,
să fie mai ușor de spălat.
Mă-ntorc peste câteva ore și-l găsesc așteptându-mă.
Îl spăl, frec bine să se dezlipească eticheta.
Gata, am spălat borcanul de muștar.
Fălos că e curat, parcă-mi zâmbește de pe raftul plin cu borcane goale. E de-al lor acum.
,,Generația asta nu mai repară nimic. Aruncă. Tot aruncă. Și se plâng că nu au. De asta nu au, că aruncă tot. 10 borcane de muștar sunt 10 borcane de gem sau zacuscă, mamă dragă! Le speli și la toamnă ai în ce să pui una-alta, nu mai cumperi borcane, că și alea costă. Iei niște zahăr de banii ăia!” se auzi iar vocea din spatele meu.
,,Voi nu mai aveți răbdare. Asta e problema. Nici să spălați un borcan de muștar, că cere timp.” continuă supărată, că am vrut să arunc borcanul de muștar.
,,TIMP și RĂBDARE, de aici începe totul. Să reparăm ce se strică, nu să aruncăm! Să spălăm borcanul de muștar, de ciocolată, de smântână și ce-o mai fi. Să facem un chec cu bananele alea înnegrite sau banana bread, cum îi ziceți voi, nu să le aruncăm.” încheie,
cu un oftat prelung,
vocea din spatele meu.
Viața, chestia aia plină de momente magice, cum îi zic eu lui Vladimir,
m-a certat că nu spăl borcanul de muștar,
că nu mai am TIMP și RĂBDARE
nici pentru un amărât de borcan.
Chipu-i plin de cute, vocea-i gravă,
se ridică și îmi împinge scaunul:
,,Stai! Ascultă! Fă-ți Timp! Învață să ai Răbdare! Chiar și pentru un borcan de muștar!”.
Viața, paharul gol pe care vrei să-l umpli,
dar niciodată nu e plin
și tu nu vrei să te oprești.
Biciuiești totul cu o perseverență înflăcărată
și vrei să vezi paharul plin, fără să te gândești că plinul cere Timp și Răbdare.
Viața, chestia aia care te bea într-un pahar și tu nici că-ți dai seama, grăbit să o bei tu,
prea repede, fără să umpli paharul, cumpătat.
Viața și borcanul de muștar cer Timp și Răbdare,
dar ce chestii scumpe într-o lume nesătulă, prinsă-n vârtejul lui pe repede înainte.
,,Vezi, tinere, cum arunci lucrurile,
așa arunci și oamenii! La gunoi, dacă nu mai aduc soare pe cerul tău! Sau faci tu diferența între oameni și lucruri? Pe vremea lui altădată, scris legat, se făcea. Acum, poate, o să se mai facă pe vremea lui altă dată, scris dezlegat, dar cine știe. Om trăi și om vedea,
dar până atunci,
rogu-te,
spală borcanul de muștar.
E în chiuvetă. Nu mai cere mult Timp, am pus apă în el, să se-nmoaie!” îmi zice, închizând ușa.
Borcanul de muștar așteaptă să fie umplut cu gem sau cu zacuscă. E curat acum.
Mi-am făcut timp
și nu l-am mai aruncat.
Am vorbit cu Viața și i-a luat apărarea.
Cred că a fost șprițuită! 

Share on facebook
Facebook
Share on google
Google+
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
Share on pinterest
Pinterest
Mădălina Crișan

Mădălina Crișan

Acesta este tărâmul meu virtual unde scriu cu entuziasm, cu dăruire, cu vulnerabilitate- pentru mine şi pentru tine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.