Svetlana Aleksievici înregistrează o istorie a sentimentelor umane

Cândva Dostoievski a pus întrebarea: ,,Există oare vreo justificare a păcii, a fericirii noastre și chiar a armoniei eterne, dacă în numele lor, pentru un fundament mai solid, se va vărsa fie și cea mai mică lacrimă a unui copil nevinovat?” Și a răspuns tot el: ,,Lacrima aceasta nu justifică nici un progres, nici o revoluție. Nici un război. Ea mereu va cântări mai mult. Doar o mică lacrimă…”. Lacrimile sunt ale lor, ale ultimilor martori. Timpul lor se sfârşeşte și e imperios să vorbească. Cuvintele lor sunt ultimele.

Ar putea fi o imagine cu carte şi floare

În timpul Marelui Război pentru Apărarea Patriei (1941-1945) au m1urit milioane de copii sovietici. În cartea Svetlanei Aleksievici, 100 de oameni, care, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, aveau între trei și doisprezece ani, își bandajează rănile. Încă sângerează… Inocența lor a fost anihilată. Ei sunt oamenii fără copilărie și s-au încumetat să vorbească despre războiul care le-a furat cea mai frumoasă perioadă a vieții.

Citiți cartea Svetlanei Aleksievici! Ea înregistrează o istorie a sentimentelor umane. Vocile omenești vorbesc ele însele. Textul nu e cosmetizat, iar forța evocatoare e impresionantă. Oamenii ăștia fără o copilărie adevărată suferă și acum. ,,Mama” e nelipsită din fiecare mărturisire. Se simte un dor nebun de mama și de tata. Războiul i-a răpit, iar pe ei i-a condamnat la o viață cu răni sângerânde. Îi las pe ei, pe ultimii martori, să vă spună despre cel mai inuman conflict din istorie:

✍,,Război e atunci când nu e tata…”
✍,,În război am învățat să mă rog.”
✍,,Începutul războiului a rămas asociat cu mirosul de liliac. Cu mirosul de mălin… Pentru mine, copacii ăștia miros mereu a război.”
✍,,Am cincizeci și cinci de ani, am deja copiii mei. Dar oricum o vreau pe mama…”
✍,,Mama era lumea mea, universul meu. Dacă ma durea ceva, o apucam de mână, și durerea mă lăsa. Noaptea dormeam mereu lângă ea, cu cât mă strângeam mai mult în ea, cu atât mi-era mai puţin frică. Dacă mama era aproape, mi se părea că totul redevenea ca odinioară, acasă. Că, dacă închizi ochii nu vezi niciun război.”
✍,,În timpul războiului îmi plăceau visele… Îmi plăceau visele despre viața trăită pe timp de pace, despre cum o duseserăm înainte de război…”
✍,,Am sărutat toate portretele din manual.”
✍,,Mama era un fel de minune… Ca soarele… Mama!”
✍,,Războiul este manualul meu de istorie. Singurătatea mea… Am pierdut timpul copilăriei, ea a dispărut din viața mea. Sunt un om fără copilărie, în loc de copilărie, am avut războiul.”
✍,,Toată viața am plâns în momentele fericite. Mă năpădesc lacrimile. Toată viața… Soţul meu… Suntem îndrăgostiți de mulți ani. Când m-a cerut în căsătorie: – Te iubesc. Hai să ne căsătorim!” -, eu aveam ochii în lacrimi… El s-a speriat: ,,Te-am jignit?” „Nu! Nu! Sunt fericită!” Dar niciodată nu pot fi pe deplin fericită. Nu reuşesc. Mă tem de fericire. Mi se pare mereu că acuşi-acuşi o să se termine. Tot timpul trăieşte în mine acest ,acuşi-acuşi”. O frică din copilărie…”
✍,,În lagăr li se recolta sânge copiilor pentru soldații nemți răniți… Toți copiii mureau.”
✍,,Am văzut războiul din copac…”
✍,,Voiam jucării. Voiam copilărie.”
✍,,Am făcut totul de unii singuri. Singuri, fără adulți. Înainte de război nici nu ştiam cum se îngroapă oamenii, dar atunci ne-am adus, cine știe cum aminte.”
✍,,De pe locul unde a fost casa noastră, bunicul a adunat oasele într-un coș. Nici nu l-a umplut…”
✍,,Nu-ți dorești niciodată așa de mult să trăiești ca în război.”
✍,,Cunoșteam mirosul morții… În timpul războiului am aflat atâtea lucruri… Mai mult decât într-o viață întreagă…”
✍,,Copilăria mi s-a sfârșit odată cu primele împușcături…”
✍,,E război și puii acum și-au găsit să iasă din găoace.”
✍,,Mama mea, tatăl meu… Ce cuvinte de aur!”
✍,,Nu știu să iert. Membrii familiei îmi reproșează că nu sunt tandră. Cum poți să fii tandru când crești fără mămică?”
✍,,Multă vreme nu am crescut, nu m-am dezvoltat. (…) Probabil din cauza suferinței. Nu creșteam pentru că auzeam puține cuvinte de alint. Fără mamă, nu putem să creștem…”
✍,,Noaptea ne băgam picioarele în cenușă, să ne încălzim și să adormim. Cenușa e caldă, moale.”
✍,,Au trecut mulți ani… Acum aș vrea să înțeleg: Dumnezeu vedea oare toate astea? Și ce părere avea?”
✍,,Unde este Dumnezeu? Unde se ascunde?”
📚#ocartepesăptămână

Cartea poate fi comandată de aici: https://www.litera.ro/ultimii-martori-vol-79-afcpt79?gclid=Cj0KCQjwjo2JBhCRARIsAFG667WZMSSzdYVmx-P3JNB11kiUFd9c4ZpCu-B69FsYrvW9SkA9Qla-9IQaAp0LEALw_wcB.

Share on facebook
Facebook
Share on google
Google+
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
Share on pinterest
Pinterest
Mădălina Crișan

Mădălina Crișan

Acesta este tărâmul meu virtual unde scriu cu entuziasm, cu dăruire, cu vulnerabilitate- pentru mine şi pentru tine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.