În timpul Marelui Război pentru Apărarea Patriei (1941-1945) au m1urit milioane de copii sovietici. În cartea Svetlanei Aleksievici, 100 de oameni, care, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, aveau între trei și doisprezece ani, își bandajează rănile. Încă sângerează… Inocența lor a fost anihilată. Ei sunt oamenii fără copilărie și s-au încumetat să vorbească despre războiul care le-a furat cea mai frumoasă perioadă a vieții.
Citiți cartea Svetlanei Aleksievici! Ea înregistrează o istorie a sentimentelor umane. Vocile omenești vorbesc ele însele. Textul nu e cosmetizat, iar forța evocatoare e impresionantă. Oamenii ăștia fără o copilărie adevărată suferă și acum. ,,Mama” e nelipsită din fiecare mărturisire. Se simte un dor nebun de mama și de tata. Războiul i-a răpit, iar pe ei i-a condamnat la o viață cu răni sângerânde. Îi las pe ei, pe ultimii martori, să vă spună despre cel mai inuman conflict din istorie:
,,Război e atunci când nu e tata…”
,,În război am învățat să mă rog.”
,,Începutul războiului a rămas asociat cu mirosul de liliac. Cu mirosul de mălin… Pentru mine, copacii ăștia miros mereu a război.”
,,Am cincizeci și cinci de ani, am deja copiii mei. Dar oricum o vreau pe mama…”
,,Mama era lumea mea, universul meu. Dacă ma durea ceva, o apucam de mână, și durerea mă lăsa. Noaptea dormeam mereu lângă ea, cu cât mă strângeam mai mult în ea, cu atât mi-era mai puţin frică. Dacă mama era aproape, mi se părea că totul redevenea ca odinioară, acasă. Că, dacă închizi ochii nu vezi niciun război.”
,,În timpul războiului îmi plăceau visele… Îmi plăceau visele despre viața trăită pe timp de pace, despre cum o duseserăm înainte de război…”
,,Am sărutat toate portretele din manual.”
,,Mama era un fel de minune… Ca soarele… Mama!”
,,Războiul este manualul meu de istorie. Singurătatea mea… Am pierdut timpul copilăriei, ea a dispărut din viața mea. Sunt un om fără copilărie, în loc de copilărie, am avut războiul.”
,,Toată viața am plâns în momentele fericite. Mă năpădesc lacrimile. Toată viața… Soţul meu… Suntem îndrăgostiți de mulți ani. Când m-a cerut în căsătorie: – Te iubesc. Hai să ne căsătorim!” -, eu aveam ochii în lacrimi… El s-a speriat: ,,Te-am jignit?” „Nu! Nu! Sunt fericită!” Dar niciodată nu pot fi pe deplin fericită. Nu reuşesc. Mă tem de fericire. Mi se pare mereu că acuşi-acuşi o să se termine. Tot timpul trăieşte în mine acest ,acuşi-acuşi”. O frică din copilărie…”
,,În lagăr li se recolta sânge copiilor pentru soldații nemți răniți… Toți copiii mureau.”
,,Am văzut războiul din copac…”
,,Voiam jucării. Voiam copilărie.”
,,Am făcut totul de unii singuri. Singuri, fără adulți. Înainte de război nici nu ştiam cum se îngroapă oamenii, dar atunci ne-am adus, cine știe cum aminte.”
,,De pe locul unde a fost casa noastră, bunicul a adunat oasele într-un coș. Nici nu l-a umplut…”
,,Nu-ți dorești niciodată așa de mult să trăiești ca în război.”
,,Cunoșteam mirosul morții… În timpul războiului am aflat atâtea lucruri… Mai mult decât într-o viață întreagă…”
,,Copilăria mi s-a sfârșit odată cu primele împușcături…”
,,E război și puii acum și-au găsit să iasă din găoace.”
,,Mama mea, tatăl meu… Ce cuvinte de aur!”
,,Nu știu să iert. Membrii familiei îmi reproșează că nu sunt tandră. Cum poți să fii tandru când crești fără mămică?”
,,Multă vreme nu am crescut, nu m-am dezvoltat. (…) Probabil din cauza suferinței. Nu creșteam pentru că auzeam puține cuvinte de alint. Fără mamă, nu putem să creștem…”
,,Noaptea ne băgam picioarele în cenușă, să ne încălzim și să adormim. Cenușa e caldă, moale.”
,,Au trecut mulți ani… Acum aș vrea să înțeleg: Dumnezeu vedea oare toate astea? Și ce părere avea?”
,,Unde este Dumnezeu? Unde se ascunde?”
#ocartepesăptămână
Cartea poate fi comandată de aici: https://www.litera.ro/ultimii-martori-vol-79-afcpt79?gclid=Cj0KCQjwjo2JBhCRARIsAFG667WZMSSzdYVmx-P3JNB11kiUFd9c4ZpCu-B69FsYrvW9SkA9Qla-9IQaAp0LEALw_wcB.
