Saga unei familii în care liniștea și fericirea s-au evaporat!

WhatsApp-Image-2022-02-10-at-15.49.34-1

În iulie 2021, am publicat prima mea carte pentru copii, Negrilă și Codruța. O prietenie aristoteliană. După câteva luni, m-am trezit din așa-zisa frenezie a omului dornic de a așterne gânduri pe foaie. Am realizat, cu tristețe, că oamenii nu mai cumpără cărți, iar dacă ești la început de drum, unknown name, e și mai greu. Tot atunci am realizat că nici eu nu prea cumpăr cărți ale scriitorilor români, având o predispoziție pentru literatura străină. M-am uitat în bibliotecă și am găsit cărți scrise de Ioana Nicolaie, scriitoarea mea de suflet, Mircea Cărtărescu și romanele pe care le-am avut de citit în facultate și pentru examenul de bacalaureat. Practic, în biblioteca mea, erau doar doi scriitori români contemporani, Ioana Nicolaie și Mircea Cărtărescu. Mi-am dat seama că și eu fac parte din ,,mulțime”, că și eu aleg să cumpăr o carte scrisă de un scriitor străin, doar pentru că a fost vândută în milioane de exemplare și vorbesc toți de ea, dar nu-mi aplec urechea la scriitorii din țara mea. Într-un astfel de moment, am decis să pun pe rafturile mele cărți ale scriitorilor români contemporani. Nicio comandată fără un scriitor român. Astfel, am ajuns să-l citesc pe Gabriel Bota, Bianca Tămaș și Adina Popescu. La finalul fiecărei cărții, mi-am zis că o iau și pe următoarea, semn că am dat peste niște oameni care își merită cu prisosință numele de scriitori.

De Camelia Cavadia nu auzisem, dar era pe lista scriitorilor români, iar titlul cărții mi-a făcut cu ochiul. A stat două luni în biblioteca mea, fără să fiu tentată să o răsfoiesc, mulțumită că m-am ținut de promisiunea făcută în vara anului 2021.

Într-o dimineață de luni, dintr-un ianuarie grăbit, căci așa mi s-a părut prima lună a lui 2022, în timp ce căutam o carte pentru săptămâna care tocmai începuse, mâna mi s-a lipit de cartea Măștile fricii și ceva îmi spunea ,,Hai, ia-o, o să-ți placă!”. Tiptil-tiptil, am ieșit din camera lui Vladimir, mi-am făcut o cafea și am început să citesc. Love at first sight! Mă rugam să mai doarmă Vladi puțin să văd ce se mai întâmplă! În două zile, am terminat romanul Cameliei Cavadia. Dimineața, noaptea, printre meditații, aspirat, curățenie, joacă, mai înfulecam câteva pagini precum un copil care mănâncă dulciuri pe ascuns și nu se poate abține. Atât de mult mi-a plăcut cartea asta!

 

Dintr-o dimineață de ianuarie,
scăldați în moliciunea momentului.
Dintr-un ianuarie grăbit,
unul prins în coloritul frenetic al copilăriei,
iar altul citind despre o copilărie cotonogită.

Titlul analitic m-a determinat să o cumpăr și faptul că e scrisă de un autor român. Un roman psihologic pe care-l așez în topul lecturilor din 2022, deși e abia începutul anului și sunt convinsă că voi mai citi și alte cărți bune, dar cartea asta are totul pentru un 10.
Discursul de tip confesiv, subiectiv m-a făcut să am senzația că, alături de Ema, David și Sofia, resimt abuzul fizic și emoțional săvârșit de un tată-dictator cu o privire încețoșată de aburii lui Bachus. Pe acest tată, l-am cunoscut doar din spusele copiilor. Ca atare, regăsindu-l mort în incipitul romanului, m-am bucurat că voi fi scutită de prezența lui pe parcursul lecturii, dar m-am înșelat. Eu l-am văzut pe acest tată drept un personaj actant care influențează pregnant destinul copiilor, pe care, îndrăznesc, să-i numesc pacienți. Toată viața vor fi urmăriți și sufocați de Frica din copilărie, deși, de-a lungul vieții, cu toții își vor pune măști. Mama, personaj compars, după fiecare bătaie încasată, le spune că tatăl, de fapt, e un om bun, are problemele lui și are nevoie de puțină înțelegere. Nu am empatizat cu acest personaj. Mama din acest roman ilustrează prototipul femeii care, în ciuda faptului că a primit bătaie și a fost umilită, tot se întoarce la călăul ei și caută să-i scuze comportamentul. O atmosferă toxică, un tată abuziv, trei copii pentru care bătaia e la ordinea zilei și o mamă amorțită, iar anii ce vor urma scot de sub preș tot gunoiul ascuns și Frica rânjește satisfăcută, devastând totul în jurul ei.
,,…de trecut nu poți scăpa. E ca o haină invizibilă pe care o porți pe dedesubtul celor care se văd. Un gând nu e niciodată o idee şi atât. E un trecut întreg modelat în el. Iar când trecutul e unul ca al lui, nevoia de dreptate absolută devine singura nevoie.”
Ema, personajul-narator, nu reușește să scape de tenebrele unui trecut brăzdat de bătăile primite de la tatăl ei pentru un 9 la școală, pentru o vorbă nelalocul ei sau pentru băiatul cu care a fost văzută venind de la școală. David, fratele Emei, e prins de-a dreptul în menghina trecutului, cicatricile bătăilor primite în timp ce era legat de calorifer încă dor. Singura care pare să fi făcut pace cu trecutul este Sofia, sora mai mică, dar nu întru totul. Frica de autoritatea care s-ar putea instala în căminul ei după o posibilă căsătorie o determină să nu își oficializeze relația cu George. Crescuți cu ura tatălui deasupra capului și nepăsarea mamei ca un bolovan rostogolit peste sufletele lor de copii, ,,copiii asfaltului” și-au pus o piele de șarpe, rece, potrivnică oamenilor calzi de lângă ei. Frica de a nu deveni ca el, ca tatăl autoritar, a devenit o certitudine, când Ema și David, ușor-ușor, s-au transformat în el, nereușind să facă pace cu un trecut nociv. Camelia Cavadia își tratează personajele cu blândețe, empatizează cu suferința lor, le ascultă și, pe alocuri, încearcă să le ajute să iasă din lumea lor rece, ostilă și impenetrabilă. Mai mult,  împânzește locul cu oameni calzi, calmi, buni, sensibili și iubitori (mă gândesc acum la Victor, soțul Emei, la Adam și Thea, copiii Emei, la Lucia, iubita lui David, la George, iubitul Sofiei), dar ele se înverșunează să rămână în ungherul lor, îmbrăcate în pielea de șarpe. 

Măștile fricii este o saga a unei familii în care iubirea, liniștea și fericirea nu și-au găsit locul și s-au evaporat.
Recomand acest roman, în primul rând, femeilor care își cresc copiii într-un mediu în care se inhalează ură și bătaie. Evenimentele din copilărie ne urmăresc toată viața, deși vom spune că am trecut peste. Nu trecem niciodată peste, ci doar ne jucăm de-a uitarea și iertarea. În realitate, nici nu uităm, dar nici nu iertăm. Singurul medicament pentru astfel de situații, pe care trebuie să vrem să ni-l administrăm și să credem în efectele curative ale acestuia, rămâne căldura oamenilor care vor să ne fie alături.
În al doilea rând, l-aș recomanda elevilor de liceu. Un narator autodiegetic care apelează la dialog, monolog interior, introspecție auctorială, autointrospecție, analepsă, focalizare internă ,,împreună cu”, tehnici narative pe care le descoperim și în universul literar camilpetrescian. Nu mă voi opri doar la detaliile legate de diegeză în descoperirea similitudinilor dintre cele două texte pe care le despart 86 de ani, ci voi reliefa și preocuparea pentru sondarea stărilor sufletești și fluxul memoriei care ne amintește de romanul proustian. Complicitatea pe care cititorul și-o permite cu personajele, împărtășind emoțiile acestora, limbajul, toate acestea recomandă romanul scriitoarei Camelia Cavadia pentru a fi studiat la liceu. Măștile fricii e și un roman citadin, acțiunea petrecându-se în București, ceea ce-mi amintește de Hortensia Papadat-Bengescu, scriitoare pe care am descoperit-o pe băncile facultății.
În al treilea rând, cred că acest roman ar fi un bun material didactic pentru studenții de la Psihologie. Pe parcursul romanului, am încercat să o înțeleg pe mama celor trei copii, care, inclusiv după moartea monstrului, suferă că nu îi mai este alături – ,,Iubirea ei pentru tata era pentru mine o mirare continuă.”. Oare asistăm la o atrofiere a rațiunii în cazul acestor femei? Până și atunci când fiica cea mică se retrage la mănăstirea, îl invocă pe Dumenzeul ei: ,,Dacă ar fi trăit taică-tu, toate astea nu s-ar fi întâmplat niciodată!”.


,,Iertarea de sine e singurul lucru pe care nu-l poate face un om, dar îl ajuta iertarea celorlalți.”


,,Când nu e vorba de tine, când nu eşti tu în joc, soluțiile ți se răsfiră ca un evantai. Pentru că, nu-i așa, întotdeauna ştim să-i sfătuim pe ceilalți, dar suntem atât de nepricepuți în a ne ajuta pe noi înșine.”


,,Știam că nu-şi va aduce aminte de ceea ce a făcut la un an, dar, într-un fel, eram sigură că totul rămâne înmagazinat acolo, undeva. Când eşti copil nici nu-ți dai seama că trăiești într-o bulă magică. Abia când creşti şi te uiți în spate poți s-o vezi. bulă diafană în care copiii se simt protejați. Nu şi noi. Nu şi noi.”

Cartea poate fi comandată de aici: https://event.2performant.com/events/click?ad_type=quicklink&aff_code=43e561e47&unique=9a6f02fef&redirect_to=https%253A//www.libris.ro/mastile-fricii-camelia-cavadia-TRE978-606-719-769-3–p1037916.html%253Fgclid%253DCj0KCQiAjJOQBhCkARIsAEKMtO00HdkYj6ifGc2RYM9nE7sk7vRqjGQs68Y9r01QyObSpa8lhAIw38MaAn-bEALw_wcB.

Share on facebook
Facebook
Share on google
Google+
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
Share on pinterest
Pinterest
Mădălina Crișan

Mădălina Crișan

Acesta este tărâmul meu virtual unde scriu cu entuziasm, cu dăruire, cu vulnerabilitate- pentru mine şi pentru tine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.