Puișorule, puful încă nu ne-a căzut…

172567481_3892746797499592_2118830572941159690_n

Puișorule, puful încă nu ne-a căzut,
multe n-am văzut
și-n lumea mare n-am plecat,
iar zâmbetul încă ne este colorat.
Sub aripa mamei ne adăpostim,
dar tata ne îndeamnă lumea să o descoperim,
să părăsim siguranța cuibului
și să zburăm deasupra zidului.
Îndemnul îl ascultăm,
suntem dornici să explorăm,
dar mama ne cheamă sub a ei aripă,
căci deciziile nu se iau în pripă.
Din povești, aflăm că lumea-i mare,
iar răul e în floare,
oamenii se hăituiesc
și nu se mai iubesc.
Armonia s-a veștejit,
bunătatea s-a ofilit,
veselia s-a risipit
și zâmbetul e zgribulit.
Toate-s prinse de frig,
bate-un vânt aprig,
iar căldura a fugit,
nu mai e vreme de iubit.
Mama zice că mai e speranță,
iubirea noastră-i cu substanță,
veselia noastră-i molipsitoare
și inocența curtenitoare.
Frigul îl vom izgoni,
calzi vom deveni,
fericirea o vom reinstaura
și noi vom zbura,
atât cât vom putea,
să fim schimbarea
ce vrem să o vedem în lume.
Puișorule, ține minte și tu,
ai mei părinți mi-au spus ,,Per aspera ad astra!”.

Share on facebook
Facebook
Share on google
Google+
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
Share on pinterest
Pinterest
Mădălina Crișan

Mădălina Crișan

Acesta este tărâmul meu virtual unde scriu cu entuziasm, cu dăruire, cu vulnerabilitate- pentru mine şi pentru tine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.