Pachinko, Min Jin Lee

,,Studiază! Învață tot! Umple-ți mintea de cunoștințe – e singurul gen de putere de care nu te poate priva nimeni.”

Ar putea fi o imagine cu carte şi floare

Pachinko, o saga emoționantă a unei familii care înfruntă destinul în Japonia secolului XX. Un roman remarcabil prin complexitate și unitate, adunând laolaltă un număr impresionant de personaje. Din 1910 și până în 1989, Min Jin Lee ne duce în Coreea de Sud, în câteva orașe din Japonia, ajungem chiar și în New York.

Când am comandat acest roman, am crezut că Pachinko este numele unui personaj. Pe măsură ce citeam, așteptam nerăbdătoare să văd când intră în scenă Pachinko. După vreo 400 de pagini, am descoperit că, de fapt, Pachinko este un joc mecanic interactiv originar din Japonia, activat cu bile de metal. Saloanele Pachinko sunt deținute de coreenii care locuiesc de generații în Japonia, așa-numiții „zainichi” (rezidenți japonezi), cum este și cazul lui Mozasu, fiul cel mic al Sunjei, protagonista romanului, care își dezonorează familia săracă din cauza unei sarcini neașteptate, însă este salvată de un preot protestant care o duce în Japonia. Iată punctul de pornire al romanului! 

Titlul romanului este unul sintetic și are valoare conotativă, fiind o metaforă pentru destinul personajelor. Pachinko e un joc care ține de noroc. Bilele sunt introduse într-o „tavă” de unde sunt propulsate cu ajutorul unui regulator de viteză activat manual. Când bila intră într-o gaură câștigătoare, un număr de bile adiționale vor cădea în ,,tavă”. Scopul jocului este de a câștiga cât mai multe bile, dar pentru asta ai nevoie de o bilă care să intre în gaura câștigătoare. La fel se întâmplă și cu personajele din roman. Au nevoie de o bilă norocoasă pentru a construi ,,un acasă”, iar Mozasu va fi cel care va învața cel mai bine cum se joacă acest joc. 

Min Jin Lee redă povestea a patru generații de imigranți coreeni, oameni hotărâți, perseverenți, gata de a sacrifica orice pentru familie și de a construi un ,,acasă”, pentru că, așa cum spune și Charles Dickens, ,,Acasă e un nume, un cuvânt, unul puternic, mai puternic decât orice vorbă rostită vreodată de un magician sau decât orice răspuns dat de un spirit la cea mai profundă incantație.”. Nu este întâmplător faptul că acest citat apare pe prima pagină a romanului, la fel cum nu este întâmplător faptul că este ales tocmai Charles Dickens pentru a defini acest ,,acasă”. Noa este un personaj ,,înfometat și avid de cărți bune, care își umplea mintea cât se putea. Citea Dickens, Thackeray, Hardy, Austen Trollope, apoi înainta pe continent, savurându-i pe Balzac, Zola şi Flaubert, după care se îndrăgostea de Tolstoi. Preferatul lui era Goethe; citise Suferințele tânărului Werther de cel puțin şase ori.”. Noa este tânărul care crede că educația poate schimba lumea, fiind în asentimentul lui Nelson Mandela – ,,Educaţia este cea mai puternică armă pe care voi o puteţi folosi pentru a schimba lumea.”. 

Nu știu cum se face, dar în săptămâna în care am citit acest roman, m-am uitat și la filmul Jurnalul unui pescar, pe care îl găsiți pe Netflix. Așa am descoperit-o pe Diana Ekah, care își dorește cu ardoare să meargă la școală, sfidând așteptările tatălui ei și ale consătenilor, convinși că școala nu este pentru femei, iar cei care merg la școală sunt leneși. Filmul este inspirat de povestea Malalei Yousafzai, laureată a Premiului Nobel pentru Pace. Ce vreau să scot în evidență este faptul că atât Noa din romanul Pachinko, cât și Ekah din Jurnalul unui pescar militează pentru educație, își doresc să studieze, în ciuda faptului că, în lumea lor, educația nu e la îndemâna oricui, ci trebuie să plătești pentru ea. În cazul lui Noa, dorința de a urma cursurile unei universități vin la pachet cu munca asiduă a unei mame care își dorește să îi ofere copilului pârghiile necesare pentru un viitor încununat cu roadele educației. În cazul protagonistei din Jurnalul unui pescar, tatăl nu este de acord ca fiica lui să meargă la școală, considerând că femeile nu au ce căuta acolo. Pe plaja Menchum, pescarii nu cred în educație. Învățătoarea Bihbih a fost lumina din viața Dianei Ekah, într-un loc întunecat. ,,Există două puteri în lume: una este sabia, cealaltă este penița. Există şi o a treia mai puternică decât amândouă: puterea femeilor.”, spunea Malala Yousafzai al cărei spirit militant pentru educație a influențat-o pe Diana Ekah, căsătorită la 12 ani, pentru că voia să meargă la școală. Despre importanța educației este și Îmblânzitorul de vânt, pe care îl găsiți tot pe Netflix. Liniile directoare ale acestui roman sunt CREDINȚA și EDUCAȚIA. Ele aduc speranță într-o societate fruntașă la capitolul suferință. ,,Uneori, când mă prefăceam că dorm, stătea acolo pe scaun şi se ruga pentru mine. Eu nu cred în Dumnezeu, dar probabil că nu contează. Nimeni nu s-a mai rugat pentru mine până acum, Solomon. (…) Bunica ta, Sunja şi strămătuşa ta Kyunghee, mă vizitează sâmbăta. Ştiai? Şi ele se roagă pentru mine. Nu înţeleg povestea lui Iisus, dar e extraordinar ca oamenii să te atingă când eşti bolnav. Asistentele se tem să mă atingă. Bunica ta, Sunja, mă ţine de mână, iar Kyunghee îmi pune prosoape reci pe frunte când am febră. Sunt bune cu mine, cu toate că eu sunt un om rău…”, spune Hana. Takano, șeful lui Noa, mi s-a părut un personaj respingător. Vorbește despre EDUCAȚIE precum un incult, ceea ce m-a determinat să îl privesc cu repulsie – ,,Și, oricum, ce naiba o să faci cu literatura? Doar nu o să câştigi bani din asta. Eu, unul, nu am terminat liceul, dar pot să te angajez şi să te concediez de sute de ori. Faci parte dintr-o generație necugetată.”. 

Pentru Noa, fiul lui Hansu și al Sunjei, studiul și lectura sunt dezideratele unei vieți liniștite. Cu toate astea, zbuciumul lăuntric va duce la o criză de identitate, al cărei punct terminus nu l-am putut înțelege. După atâta sforțare de a reuși în viață atât din partea lui, cât și a Sunjei, mi se pare egoist gestul la care recurge, gest pe care îl veți descoperi citind romanul 😉

Sunja este singurul personaj de care m-am atașat. Bebeluș, fetiță, adolescentă, soție, mama, bunică și strabunică, în fiecare ipostază mi-am imaginat-o pe Sunja. O viață de om e pusă în cele 675 de pagini, care se citesc ușor datorită scrierii fluide. Recunosc, cu acest personaj, Min Jin Lee mi-a întrecut așteptările. În incipit, am văzut o Sunja fragilă, sensibilă, tăcută, sfioasă, naivă. Nu m-aș fi gândit că această Sunja își va descoperi resorturile necesare pentru a se ocupa de întreținerea unei familii, de educația copiilor și că va fi atât de puternică, ambițioasă, dârză și de hotărâtă să clădească o fundație solidă pentru un edificiu monumental. Face tot ce poate face o mamă pentru fiii ei, Noa și Mozasu, oferindu-le o educație bazată le principii și valori adânc înrădăcinate de Hoonie, tatăl ei. Se roagă ca Dumnezeu să îi aibă în pază, pentru că ,,E tot ce poate face o mamă.”. În final, se consolează cu ideea că ,,oamenii pe care i-ai iubit rămâneau mereu cu tine. Uneori se afla în fața unui chioșc din gară sau a unei vitrine de la librărie şi îi simțea mânuța de copil a lui Noa, iar atunci închidea ochii şi rememora mirosul lui dulce ca iarba şi era bine să fie singură şi să şi-l poată aminti aşa.”

👩‍👦Sunja este cea care va înnoda frânghiile familiei și va face un nod atât de strâns încât nimeni nu îl va mai putea desface vreodată: ,,Fetei ii plăcea compania familiei lui Solomon. Era mai puțin numeroasă decât a ei, dar păreau cu toții mult mai apropiați, de parcă între ei existau legături invizibile, în vreme ce vasta ei familie semăna cu nişte piese de lego vesele, separate, parcă nepotrivite în găleata lor imensă. Erau călduroşi, însă mult mai tăcuţi şi mai vigilenti. Niciunul nu părea să piardă nimic din vedere.”, remarcă Phoebe. 

Mama Sunjei, Yangjin, ce-i drept, e o femeie temerară, curajoasă, vrednică să conducă singură un han, să administreze banii, să negocieze cu furnizorii, să refuze condițiile pe care nu le agrea. Așadar, are de unde învăța Sunja, care, atunci când pleacă în lume cu soțul ei, realizează că nu mai e adolescenta de acasă. Yangjin este un personaj urmărit în cadrele esențiale ale evoluției sale. În incipit, soție și mamă, iar în final, bunică și străbunică, fiind un izvor nesecat de înțelepciune. Nu ne bucurăm de prezența sa pe tot parcursul lecturii. Se retrage, lasă lumina reflectoarelor să cadă asupra Sunjei, revine în peisaj abia atunci când inițierea fiicei ei, în tainele vieții, avusese loc, devenind o femeie în toată firea. Nu voi pregeta în a o aminti și pe Kyunghee, soția lui Yoseb, ale cărei acțiuni concentrează chintesența prieteniei adevărate de care vorbește Aristotel, devenind cea mai bună prietenă a Sunjei. Împreună reușesc să se ocupe de bunăstarea familiei. Kyunghee e definiția altruismului prin excelență, un altruism exacerbat, aș zice, având în vedere că întotdeauna se gândește la ,,Celălalt”, niciodată la ea. Yumi merită un loc de seamă în pleiada personajelor feminine din acest roman. Ea este tânăra dornică să se mute în California, plănuind să ajungă croitoreasa la Hollywood. Mozasu nu îi va tăia aripile, însă moartea o va face atunci când, după multe încercări, devine mamă. Yumi e personajul feminin care vrea să reușească în viață și vrea să facă asta de una singură, dar neșansa ei este că trăiește într-o lume care nu poate înțelege această dorință. Nu mi-a plăcut Akiko, femeia care vrea, cu orice preț, să dețină controlul în orice situație. Personaj episodic, asemeni unui ghimpe, pe care vrei să-l înlături după două pagini. Propovăduitoare a atotștiutorismului, Akiko dispare repede din peisaj. Risa, soția lui Noa, personaj episodic și ea, ilustrează tipologia soției obediente, care se dedică soțului și copiilor. Ayame, personaj episodic, este femeia care trăiește cu iluzia unei căsnicii împlinite. Se complace în această căsnicie, viața urmându-și cursul firesc alături de un soț homosexual și un cumnat care avea treizeci de ani, ,,dar mintal rămăsese la cinci sau șase ani”. Etsuko, femeia care se va ivi în viața lui Mozasu, își face apariția în finalul romanului, întărind parcă faptul că paginile răsfoite ale acestui roman răspândesc mirosul mamei și că structura de rezistență a lui ,,acasă” este MAMA. Încearcă să refacă relația cu Hana, adolescenta rebelă care crede că tot ce zboară se și mănâncă. Mi-a plăcut Etsuko, pentru că nu am văzut în ea o mamă vitregă pentru Solomon, ci, mai degrabă, o prietenă adevărată. Hana, fiica lui Etsuko, apare pe nepusă masă și dispare la fel, însă în timpul scurt petrecut alături de mama sa, își înfinge colții de leoaică tânără în trupul fraged al lui Solomon. Acesta este farmecul personajelor episodice din romanul lui Min Jin Lee. Nu zăbovesc mult, dar lasă urme adânci în sufletul reavăn al protagoniștilor.

După ce le-am acordat locul cuvenit doamnelor, consider că e imperios să-mi concentrez atenția și pe personajele masculine. Având în vedere perioada în care se desfășoară acțiunea, m-aș fi așteptat să dau peste niște misogini, dar, spre surprinderea mea, bărbații din acest roman iubesc femeia în toate ipostazele, o înțeleg, o apreciază și o respectă. Și cum nu poate exista pădure fără uscaturi, aici, îl avem pe Yoseb, tipologia bărbatului de modă veche, care nu concepe ca soția să aibă o slujbă. Este de părere că doar bărbatului îi revine această responsabilitate. Isak Baek, fratele lui Yoseb și soțul Sunjei, este bărbatul onest, generos, de o mare noblețe sufletească. Mi-aș fi dorit să îl văd îmbătrânind lângă Sunja. În Isak l-am văzut pe Hoonie, tatăl Sunjei, personaj episodic, dar evocat de multe ori de către Yangjin și Sunja. Mozasu, fiul cel mic al Sunjei, nu e un elev eminent, e iute la mânie și după câteva incidente, abandonează școala, moment în care ajunge să lucreze într-un salon Pachinko. Își depășește condiția și ajunge un om bogat, pentru că, așa cum ar zice Virgiliu, ,,audaces, fortuna juvat”. Solomon va decide să îi calce pe urme. Phoebe, iubita lui, își va vedea de drum, lumea lui Solomon fiind prea săracă în oxigen pentru ea. Phoebe parcă e Yumi. 

Voință de fier au femeile din romanul lui Min Jin Lee! Koh Hansu este personajul din umbră, omniprezent, cel care, întotdeauna, va fi motivat de dragostea pentru singurul său fiu, Noa. Optimismul personajelor este unul molipsitor. Nicio clipă nu mi-a fost frică că nu o să se descurce. Am știut că aceste ,,ființe de hârtie” sunt înzestrate cu dorința de a escalada Everestul interior – ,,Yoseb părea încrezător – da, viaţa în Osaka va fi grea, dar totul va fi bine. Vor face o supă gustoasă din pietre şi amărăciune. Japonezii n-aveau decât să creadă ce vor. Nimic nu va conta câtă vreme ei supravieţuiau şi răzbăteau în viaţă.”. 

Povestea personajelor m-a prins în mrejele sale, iar unele detalii despre contextul istoric, recunosc, mi-au scăpat, dar sunt sigură că vremea relecturilor va aduce în atenția mea și acest roman, moment în care voi fi mai atentă la aceste detalii semnificative pentru scrierea valoroasă a lui Min Jin Lee. 

Citiți romanul Pachinko 📚! După primele capitole, veți avea sentimentul că urmăriți un serial și trebuie să vă uitați la toate episoadele într-o singură zi. Addiction! Literary Addiction! Scrierea curge, ritmul este alert, iar romanul nu este îmbibat cu descrieri minuțioase care, pe mine, sinceră să fiu, mă obosesc. E despre supraviețuire, izbândă și speranță. E despre oameni care au crezut că TOTUL VA FI BINE.

📚„Oriunde mergi, numai oameni ticăloși. Nu au nimic bun. Vrei să vezi cum se înrăiește un om? Fă dintr-un om obișnuit unul cu un succes inimaginabil! Să vedem cât de bun va rămâne când va putea face orice dorește.”

📚„Pachinko era un joc prostesc, dar viața, nu.”

📚„Sunja-ya, viața femeii înseamnă muncă și suferință fără sfârșit. Suferință după suferință. E bine să fii pregătită pentru asta, să știi. Ești aproape femeie, așa că cineva trebuie să ți-o spună. Ca femeie, bărbatul pe care ți-l alegi drept soț va hotărî întru totul calitatea vieții pe care o vei duce mai departe. Un bărbat bun îți va oferi o viață decentă, un bărbat rău, o viață de coșmar – dar oricum ar fi, să te aștepți mereu la suferință și continuă să muncești din greu. Nimeni nu va avea grijă de o femeie sărmană – nimeni, în afară de ea însăși.”

📚,,Un Dumnezeu care ar face tot ce considerăm noi corect şi bun nu ar putea fi creatorul universului. Ar fi marioneta noastră. Nu ar mai fi Dumnezeu. Fiecare lucru ascunde mai mult decât putem noi să înțelegem.”

📚,,Dumnezeu iartă, dar lumea nu.”

📚,,Trebuie să te străduiești ca o mamă. Femeile suferă.”

📚,,Pune-i pe copiii tăi mai presus decât pe oricine altcineva.”

📚,,Cum să putem avea o țară puternică, dacă nu ne susținem copiii?”

📚,,Patriotismul nu e decât o idee, cum sunt şi capitalismul sau comunismul. Însă ideile îi fac pe oameni să-şi uite interesele. Iar cei aflați la conducere îi exploatează pe cei care se încred prea mult în idei.”

📚,,Să fii bărbat înseamnă să știi să-ți ții firea. Trebuie să ai grijă de familia ta. Asta face un bărbat demn.”

📚,,Un om înțelept trebuie să-și țină guta, scrie în Biblie, nu să spună tot ce-i trece prin cap.”

📚,,…viața o să te tot poarte de colo până colo, dar tu trebuie să continui să o trăiești.”

📚,,Îmi pun o dorință. Uneori așa începe totul.” #EdituraNemira#PlăcereaLecturii#ocartepesăptămână

Cartea poate fi comandată de aici: https://www.libris.ro/pachinko-min-jin-lee-NEM978-606-43-0533-6–p10903257.html

Share on facebook
Facebook
Share on google
Google+
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
Share on pinterest
Pinterest
Mădălina Crișan

Mădălina Crișan

Acesta este tărâmul meu virtual unde scriu cu entuziasm, cu dăruire, cu vulnerabilitate- pentru mine şi pentru tine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.