,,O viață cu iubire e o viață fericită!”

WhatsApp-Image-2022-03-17-at-18.08.00

O copertă primăvăratică, două povești întrețesute într-o ficțiune istorică bazată pe o cercetare minuțioasă și personaje feminine care mi-au amintit de Fiica negustorului de mătase și de Savuri, din Memoriile unei gheise.

Femeia cu chimono alb, romanul de debut al Anei Johns, tradus deja în 17 limbi, este un roman memorabil, inspirat din întâmplări adevărate.

,,Ce e adevărul, dacă nu o poveste pe care ne-o spunem nouă înşine?”

Naoko Nakamura are optsprezece ani, sânge pur japonez, provine dintr-o familie cu tradiție și statut. Este îndrăgostită de Hajime, un tânăr marinar militar american, a cărui prezenţă poate să compromită puritatea sângelui japonez. În Japonia anilor ’50, falia dintre culturi este inconturnabilă, având în vedere idilele dintre femeile din Japonia şi soldații americani, iar povestea relatată de Ana Johns nu face excepție.

,,Dragostea și tusea nu pot fi ascunse.”

Cele două fire narative se întrepătrund, fiecare poveste fiind spusă din perspectiva unei femei. Pe de o parte, Naoko Nakamura, iar pe de altă parte, Tori, fiica unui Hajime ajuns în amurgul vieții, ,,,atunci când durerea vine să-și ceară drepturile”. Aşadar, o naratiune subiectivă, colorată cu emoțiile unor femei pe care viața le-a învățat cum stă treaba cu pierderile, dar şi cu regăsirile.

Indicii spaţiali și temporali sunt bine definiți – America zilelor noastre și Japonia anilor 50. Despărţite de un ocean, soarta celor două femei este strâns legată de secretele pe care le împărtăsesc. Recunosc, povestea spusă de Naoko mi-a captat atenția mai mult decât a făcut-o povestea spusă de Tori. Am simtit emoția femeii prinsă în mrejele iubirii, însoțită de Speranța unui viitor luminos alături de omul iubit şi de Pasăre Mică.

,,O viață cu iubire e o viață fericită. O viață pentru iubire e ridicolă. O viață plină de îndoieli e de neîndurat.”

Tori este o reporteriță din secolul XXI, care, după moartea tatălui ei, face investigaţii pentru a afla adevărul despre femeia cu care tatăl el a avut o relație in urmă cu 50 de ani. Drumul parcurs de Hajime odinioară va fi refăcut de fiica acestuia, în căutarea lui Cricket, așa cum o alinta Halime pe Naoko, și a surorii, despre care află dintr-o scrisoare.

,,Ca să pricepi care ți-e drumul, trebuie să-ti cunoşti atât rădăcinile, cât şi anvergura.”

Am admirat-o pe Naoko pentru curajul ei, pentru forța ei interioară. Am empatizat cu mustrările de conştiinţă ale lui Hajime. Am aplaudat-o pe Tori când a plecat să-şi caute sora. Am apreciat intențiile lui Satoshi, bărbatul ales pentru Naoko, de tatăl ei. Aș fi vrut să o îmbrăţişez pe Okaasan sau Haha, (termenul copiilor pentru ,,mama”, în Japonia), mama lui Naoko, care îşi lasă fiica să aleagă.

,,- Cum să știu să aleg între cele două drumuri? Cum, Okaasan?
– Să alegi drumul cel bun înseamnă destin. Să alegi drumul gresit înseamnă tot destin. Așa că trebuie să-l alegi pe cel pe care să-l iubeşti şi să fii pregătită să-ți iubeşti alegerea. Dacă n-ai să te întorci, ține minte că dragostea mea e ca umbra ta: de nezdruncinat și mereu cu tine.”

M-au dezamagit Kiko și Obaachan (bunica lui Naoko). Într-o lume încorsetată de prejudecăți și patronată de instituția tatălui, m-aș fi aşteptat să văd mai multe figuri feminine răzvrătite, hotărâte să se opună deciziilor luate de bărbaţii din jurul lor. Kiko este lipsită de experiență, aflându-se în zorii vieții, dar bunica? De la ea m-aș fi așteptat la mai multă înțelepciune, dar bunica pare să fie o promotoare a tradițiilor adânc înrădăcinate în mentalul colectiv și își trimite nepoata la Maternitatea ,,Bambus” pentru Mame Necăsătorite. Despre această maternitate, autoarea ne informează că e fictivă, dar are ca sursă Maternitatea Kotobuki din Shinjukuin, din Japonia, unde, în 1948, polițiștii Waseda, informații de o sursă, au găsit rămășițele a cinci copii. Când autopsiile au scos la iveală faptul că moartea lor nu survenise din cauze naturale, au investigat proprietatea şi au mai descoperit încă şaptezeci de cadavre. Totuşi, din cauză că terenurile respective sunt foarte întinse, numărul exact de morți rămâne necunoscut.
Tot scriitoarea ne povestește despre moașa Sato, cunoscută în viața reală ca ,,Moașa-Demon”, care a fost acuzată de moartea a peste o sută șaizeci de prunci și copii.
Pe lângă descoperirea acestor adevăruri sumbre, am aflat lucruri interesante despre Japonia. De pildă, am învățat câteva cuvinte în limba japoneză (Okaasan e mama, Obaachan e bunica, Itadakimasu – Primesc cu recunoștință!, shiromuku e chimonoul de la nuntă, Haha este termenul copiilor pentru ,,mamă”,  omiai este întâlnirea pentru căsătoria aranjată, Tori – pasăre), despre ceremonia ceaiului, care este o adevărată artă, fiind nevoie de ,,ani de practică, poate chiar o viață întreagă”, despre metoda de prezicere a sexului copilului:
,,O metodă veche de a prezice sexul copilului – despre care moaşele spun că are o acurateţe de nouăzeci şi opt de procente – e să aduni luna de naştere a mamei și pe cea a tatălui cu data concepţiei, apoi să împarți rezultatul la trei. Dacă nu rămâne rest sau dacă rezultatul e doi, atunci va fi o fată. Dacă e unu – băiat. Calculez în minte data, apoi recalculez, ca să fiu sigură. Zâmbesc.”
Aș vrea să vă spun mai multe, dar ceea ce mă reține este dorința de a vedea acest roman în mâinile dvs, descoperind povestea femeii cu chimono alb, care, cu pași grăbiți, pe o cărare pietruită, străjuită de lampioane și cu gândul la mama, s-a îndreptat spre ,,un gajin american” și pentru câteva ore a fost soție, o soție împresurată de fericire și iubire, sugrumate în scurt timp de tradiție. Aceeași tradiție a secerat și aripile Păsării Mici, pe care mama a încredințat-o fratelui Daigan pentru a o ajuta să treacă ,,dincolo”. Naoko și-a făcut palmele căuș, însă Cerul nu i-a aruncat de fiecare dată o prună. Citiți o poveste frumoasă, intensă! O veți sfârși de lecturat cu o lacrimă care va sta să se prelingă pe obrazul unei mame, cel mai probabil… Dragostea, din cele mai vechi timpuri, a avut de suferit din cauza prejudecăților și a gândirii cețoase și închistate, mai ales în perioadele prinse în păienjenișul conflictelor! Închei șirul gândurilor cu un citat cules din acest roman, hotărâtă să caut oamenii care pescuiesc – ,,Există oameni care pescuiesc și cei care doar agită apele.”.

*,,Timpul e o creatură încăpățânată, căreia îi place să te întărâte. Când eşti fericit, îşi deschide aripile și zboară. Când aștepți, se târăşte prin noroi gros, cu picioare greoaie.”
*,,Timpul nu iartă pe nimeni. Nu-i pasă dacă suntem fericiți ori trişti. Nu încetineşte, nici nu se grăbeşte. E o creatură liniară, care călătoreşte într-o singură direcție, constant chiar și atunci când trece prin durere.”
*,,Călătorește prin lume ca să cauți, dar întoarce-te acasă ca să găsești ceea ce cauți!”
*,,Raiul înseamnă să-ți găsești fericirea acolo unde te afli.”
*,,…prosperitatea îți aduce mai mulți prieteni, iar necazurile îți arată cine ți-e cu adevărat prieten.”

*,,Mulți au noroc, dar puțini au destin. (…) Poți azvârli moneda, dar soarta e gravată pe ambele părți.”
*,,Omul are o mie de planuri, Cerul-doar unul.”
*,,Tristeţea şi fericirea nu trec. Se adăpostesc adânc şi se transformă în înseşi oasele noastre. Ne sprijinim pe picioarele lor neuniforme, în cercând să ne menținem echilibrul, când, de fapt, nu există nici unul. Există doar iubirea. Doar adevărul.”

Cartea poate fi comandată de aici: https://www.litera.ro/femeia-cu-chimono-alb?gclid=Cj0KCQjwuMuRBhCJARIsAHXdnqN5YxynN-rmapMTkQIlGJKjNKoup3QisnD9KctPcRB8IrWu8_7IWwwaAhj3EALw_wcB.

Share on facebook
Facebook
Share on google
Google+
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
Share on pinterest
Pinterest
Mădălina Crișan

Mădălina Crișan

Acesta este tărâmul meu virtual unde scriu cu entuziasm, cu dăruire, cu vulnerabilitate- pentru mine şi pentru tine.

2 răspunsuri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.