O librărie în Berlin, Françoise Frenkel

,,Politica împinge spre nedreptate, spre orbire și exces.”

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

O carte despre evadarea unei femei din calea nazismului. Este vorba despre Françoise Frenkel, o evreică din Polonia, care va deschide La Maison du Livre, prima librărie franceză din Berlin. Las aici un fragment care să vă stârnească interesul pentru această carte:
,,ÎN SLUJBA GÂNDIRII FRANCEZE
ÎN GERMANIA

N‑aș putea spune precis când mi‑am descoperit vocația de librar. Când eram mică, puteam petrece ore în șir răsfoind o carte cu poze sau un volum ilustrat.

Cadourile mele preferate erau cărțile, pe care le păstram așezate în teancuri înalte pe etajere, de‑a lungul camerei mele de fetiță.

Când am împlinit șaisprezece ani, părinții mi‑au dat voie să‑mi comand o bibliotecă pe gustul meu. Am pus să mi se construiască, după propriile mele planuri, un dulap care, spre uluirea tâmplarului, trebuia să aibă toate cele patru laturi de sticlă. Am instalat această mobilă de vis în mijlocul camerei.

Mama m‑a lăsat să fac ce mă tăia capul, ca să nu‑mi strice bucuria, iar acum îmi puteam admira clasicii, în frumoasele lor legături originale, și autorii moderni și contemporani, pentru care alegeam modelul coperților ghidată de fantezie.

Balzac se prezenta într‑o frumoasă copertă roșie, Sienkiewicz, în piele galbenă, Tolstoi, în culoarea pergamentului, Țăranii, de Reymont, îmbrăcată într‑o veche stofă țărănească.

Mai târziu, dulapul a fost mutat într‑un loc mai potrivit, lângă peretele tapetat cu un creton deschis la culoare, schimbare ce nu mi‑a diminuat cu nimic bucuria.

De‑atunci a trecut multă vreme…

Viața mă purtase, pentru lungi ani de studiu și de muncă, la Paris.

Îmi petreceam tot timpul liber de‑a lungul cheiurilor Senei, în fața prăvăliilor umede ale buchiniștilor. Câteodată descopeream câte o carte din secolul al XVIII‑lea, pentru care făcusem o pasiune la acea epocă. Alteori îmi închipuiam că pusesem mâna pe un document valoros, pe un volum rar sau pe o scrisoare veche; o bucurie întotdeauna nouă, deși efemeră.

Amintiri!

Rue des Saints‑Pères, cu anticariatele ei întunecoase și prăfuite, adevărate tainițe de comori, o lume ce‑mi prilejuia investigații minunate! Vremuri vrăjite ale tinereții mele!
Lungile opriri la colțul dintre rue des Écoles și boulevard Saint‑Michel, la librăria aceea mare care invada trotuarul. Lecturile în diagonală, din volume cu paginile încă netăiate, în mijlocul zgomotelor străzii: claxoane, strigătele și râsetele studenților și ale fetelor tinere, muzică, refrenele cântecelor la modă…

Departe de a distrage cititorul, această hărmălaie făcea parte din viața noastră de studenți. Dacă toată mișcarea ar fi dispărut și dacă toate acele voci s‑ar fi stins, pur și simplu n‑am fi putut continua lectura în colțul bulevardului: o apăsare surdă ne‑ar fi copleșit pe toți…

Din fericire, pe vremea aceea, nu aveam a ne teme. Firește că războiul coborâse cu câteva note diapazonul veseliei generale, dar Parisul își trăia viața lui aprinsă și nonșalantă. Tineretul din Cartierul Latin fremăta, la colțurile străzilor răsuna întotdeauna muzica, iar iubitorul de cărți își continua lectura pe fugă, în fața meselor încărcate de comori, pe care editorii și librarii le puneau atât de generos la dispoziția tuturor, cu o bunăvoință afabilă și un dezinteres total.

La sfârșitul Primului Război Mondial m‑am întors în orașul meu natal. După momentele fericite de regăsire cu ai mei, în viață și sănătoși, m‑am repezit în camera mea.

M‑am oprit șocată în prag! Pereții erau goi: tapetul palid decorat cu flori fusese desprins cu grijă și luat. Nu rămăseseră decât ziare lipite direct pe zid. Biblioteca cu patru geamuri, minunăția născută din fantezia mea copilărească, era goală și părea rușinată de propria decădere.

Pianul din salon dispăruse și el.

Ocupația din 1914–1918 luase cu ea totul.

Ai mei erau însă bine. Am petrecut o vacanță fericită alături de ei și m‑am întors în Franța plină de energie și de elan.

În afara cursurilor de la Sorbona, lucram asiduu la Biblioteca Națională și la Biblioteca Sainte‑Geneviève, locul meu preferat.

La întoarcerea din Polonia am urmat un stagiu de pregătire, după cursuri, pe lângă un librar de pe rue Gay‑Lussac.

Așa am învățat să cunosc „clienții” cărții. Încercam să le citesc dorințele, să le înțeleg gusturile, concepțiile și tendințele, să le ghicesc motivele de admirație, de entuziasm, de bucurie sau de nemulțumire față de un titlu sau altul.

Cu timpul am început să pătrund un caracter, un sentiment sau o stare de spirit după modul în care persoana respectivă ținea un volum, aproape cu tandrețe, după cum întorcea delicat paginile pe care le citea cu pioșenie sau după cum le frunzărea fără interes, apoi punea neglijent cartea la loc, îndoind uneori delicatele colțuri ale coperților. Așezam cartea care mi se părea potrivită în apropierea clientului, cu suficientă discreție pentru a nu da de bănuit că aș încerca să exercit vreo influență asupra lui. Dacă o cumpăra, eram fericită.

Începeam să‑mi îndrăgesc clienții. Pe unii îi însoțeam cu gândul câțiva pași, încercând să‑mi imaginez dialogul lor cu cartea cumpărată; apoi îi așteptam cu nerăbdare să revină și să‑mi împărtășească opiniile lor.

Se întâmpla să apară și vandali detestabili. Unii oameni martirizau câte o operă, o acopereau de critici violente și de reproșuri, deformându‑i cu perfidie conținutul!

Trebuie să admit că, spre confuzia mea, cele mai radicale erau femeile.

Găsisem astfel pandantul perfect al cărții: cititorul.

În general, între unul și celălalt domnea o armonie perfectă în interiorul micii librării de pe Gay‑Lussac.

Îmi petreceam orele de relaxare în magazinele de prezentare ale editorilor, unde regăseam cunoștințe vechi și descopeream noutăți, surse de bucurie.

Atunci când a venit momentul să‑mi aleg o meserie, n‑am ezitat: mi‑am urmat vocația de librar.

Era în decembrie 1920… Ca de obicei, plecam într‑un scurt sejur la părinții mei. Pe drum, m‑am oprit la Poznán, la Varșovia, apoi, după vacanța alături de familie, la Cracovia.

Aveam în valiză primele două volume din seria Familia Thibault de Roger Martin du Gard, cartea Cruci de lemn a lui Dorgelès și Civilizație de Duhamel, lucrări care mi se păreau potrivite pentru a le transmite prietenilor și librarilor pe care îmi propuneam să‑i întâlnesc admirația mea pentru înflorirea spectaculoasă a literaturii franceze postbelice.

Aș fi vrut să deschid o librărie în Polonia. Am luat toate aceste orașe la rând și am constatat că, peste tot, în librării se găseau frumoase colecții de carte franceză. Prin urmare, părându‑mi‑se superfluă, am abandonat ideea.

La întoarcere m‑am hotărât să fac o scurtă haltă la Berlin, să‑mi revăd niște prieteni și să iau trenul de seară care m‑ar fi lăsat la Paris a doua zi în zori.

Ne plimbam pe bulevardele largi ale Berlinului și, așa cum îmi plăcea să fac peste tot, mă opream în fața vitrinelor marilor librării. Traversaserăm deja „Pe sub tei”, Friedrichstrasse și Leipzigerstrasse, când am exclamat:

– Dar aici nu aveți cărți în limba franceză!

– Tot ce se poate, a fost răspunsul laconic și indiferent pe care l‑am primit.

Ne‑am reluat plimbarea în sens invers și, de această dată, am intrat în librăriile pe lângă care treceam. Peste tot am primit asigurări că cererea pentru cartea franceză era aproape inexistentă: „Ne‑au mai rămas doar câteva volume din clasici!.

De reviste și ziare, nici vorbă. Vânzătorii din chioșcuri abia dacă îmi răspundeau.

Cu aceste impresii am revenit la Paris.”

Cartea poate fi comandată de aici: https://www.litera.ro/o-librarie-in-berlin-extraordinara-evadare-a-unei-femei-din-calea-nazismului

Share on facebook
Facebook
Share on google
Google+
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
Share on pinterest
Pinterest
Mădălina Crișan

Mădălina Crișan

Acesta este tărâmul meu virtual unde scriu cu entuziasm, cu dăruire, cu vulnerabilitate- pentru mine şi pentru tine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.