Fiica Reichului, Louise Fein

,,Mamele trebuie să fie onorate. Adulate. Pentru că fără mame, fără fete, nu putem triumfa.”, cuvinte frumoase, dar pângărite de naziști.

Ar putea fi o imagine cu carte, pom cu fructe cu sâmburi şi în aer liber

,,Fiica Reichului” este Hetty, fiica unui ofițer nazist și sora unui pilot Luftwaffe, care este crescută pentru a-și juca rolul în cel de-al Treilea Reich. Crede cu toată convingerea în Hitler, însă acest crez se erodează atunci când, în inima ei, își face cuib iubirea pentru Walter, prietenul evreu din copilărie, care o va face să conștientizeze că statul nazist nu propagă principii sănătoase.

Valul de antisemitism devine un tsunami, iar povestea lor de dragoste îi pune în pericol. Hetty, viitoare mamă, sacrifică totul pentru binele lor, al lui Walter și al bebelușului lor, Stanley, de a cărui căldura se bucură doar în primele trei săptămâni de viață. După cincizeci și șase de ani, își va revedea fiul, pe chipul căreia va zări un zâmbet cald, fără urmă de judecată aspră. 

Mi-am petrecut ziua de duminică ținând-o pe Hetty de mână, fiind lângă ea în fiecare moment important. S-a destăinuit, însă nu s-a plâns. A fost puternică. În momentele de singurătate, avea nevoie de o prietenă căreia să îi împărtășească totul, ,,Pentru că prietenii sunt neprețuiți. Ca bijuteriile.”. Prietenii buni sunt cei care știu să asculte, iar eu am ascultat-o. Mă bucur că nu am putut să îi spun ,,Va fi bine!”, pentru că aș fi mințit-o. Finalul e surprinzător, nu e unul predictibil. Mi-aș fi dorit altceva pentru Hetty, Walter și Stanley, dar naziștii le-au hotărât destinele, așa cum au făcut cu milioane de oameni. Las aici o dâră de curiozitate. 

Vă las pe voi să citiți un roman care șuieră asemeni unui ceainic, când dă în clocot, de atâta emoție, frige, dar emană un miros îmbietor de iubire și speranță că finalul va fi unul îmbucurător. Se acoperă și se lasă să se infuzeze. Gustul este aromat. Dulce, acrișor, amărui, o simbioză a gusturilor. Așa este romanul Fiica Reichului, scris de Louise Fein. Scriere fluidă, aerisită, care ,,plimbă” cititorul prin Leipzigul anilor ’30, făcându-l să asiste la dezumanizarea unei națiuni, despre care se credea că este civilizată, democratică, însă cade în hăul atrocităților. 

Naratologic vorbind, perspectiva narativă este una subiectivă (,,împreună cu”), mărcile lexico-gramaticale trădează prezența unui narator autodiegetic. Prin focalizare internă, evenimentele sunt prezentate din perspectiva lui Hetty. ,,Se aud” ecourile evenimentelor în conștiința eroinei.Tumultul și tragedia celui de-al Doilea Război Mondial sunt evocate și în alte romane, pe care le-am citit cu același interes, însă de această dată, schimbarea de perspectivă m-a surprins. Nu îmi place să dau note cărților. Orice carte e de nota 10, atâta timp cât cade în mâinile cititorului pentru care a fost scrisă. 

Ficțiunea și istoria, și de această dată, au dănțuit cum nu se putea mai frumos. Povestea de dragoste pasională se desfășoară pe fundalul unei societăți care este cuprinsă de ,,o hepatită neagră” provocată de doctrina nazistă. Pentru scrierea acestui roman, scriitoarea Louise Fein a cercetat îndelung, citind texte ficționale, non-ficționale, relatări ale celor care au trăit în această perioadă, scrisori, jurnale, a citit Mein Kampf, a călătorit la Leipzig, unde a discutat cu anumite persoane. Cu alte cuvinte, acest roman este bazat pe o cercetare minuțioasă, un proces laborios stând la baza scrierii lui, iar, din punctul meu de vedere, scriitoarea și-a făcut treaba bine, arătându-ne că lecțiile pe care istoria ni le oferă nu trebuie niciodată uitate. Mai mult, și-a dorit să ne facă să ne gândim la caracterul precar al libertăților și al drepturilor pe care, de multe ori astăzi, le considerăm ca fiind un dat.

10 ani așterne pe hârtie Louise Fein, din 1929 până în 1939, 10 ani în care asistăm neputincioși la dezumanizarea evreilor; ascultăm propaganda nazistă; auzim la tot pasul despre promovarea purității rasiale; descoperim că în vremurile acelea dictatoriale nu era nici sămânță de emanciparea femeilor, acestea fiind limitate la statul de soții și mame ai viitorilor soldați ai Reichului, visurile nu erau la îndemâna lor, nu era timp ,,să-și urmeze propria cărare”; vedem cum pespectiva ,,Celuilalt” nu are nicio valoare pentru rasiștii care își arată colții de fiecare dată. Adolescenții erau îndoctrinați cu ideologia nazistă, erau pregătiți pentru a deveni ,,copiii lui Hitler”. Așa a apărut Tineretul Hitlerist, amintit și în paginile acestui roman. Inclusiv fetele aveau o organizație a lor, LFG, care le învăța să fie ascultătoare (,,Tinerele domnișoare trebuie să învețe să asculte.”), să nu se încurce cu evreii pentru a nu distruge puritatea rasei, să respecte ,,principiile LFG: puritate, curățenie, virtute și obediență”, să fie rezistente, puternice, independente, să merite să fie ,,mamele rasei dominatoare”, pentru că asta vrea Fűhrerul de la ele, doar asta, nimic mai mult. Ele, Mamele, cele care trebuiau să fie adulate, erau, de fapt, strivite sub bocancii grei ai Fűhrerului. Există un singur deziderat pentru ele: să pregătească fiii pentru a le da drumul în lume, ,,La asta se reduce totul până la urmă.”. Datoria lor este, în primul rând, față de Fűhrer, apoi față de familie. ,,Nu se cade ca o fată să își ia o slujbă și, cu atât mai puțin, să umble aiurea prin lume.”. O femeie a acestor vremuri trebuie să știe să asculte. ,,Fântâna vieții”, celebrul proiect nazist de selecție rasială, nu putea lipsi nici din acest roman. 

În Povestea unui orfan, romanul scris de Pam Jenoff, am aflat pentru prima dată despre acest proiect. Femeile considerate „pure” din punct de vedere etnic erau încurajate să facă copii, ilegitimi, cu ofiţerii SS. Copiii erau crescuţi în orfelinate, iar cei imperfecţi erau ucişi. Rasele indezirabile erau exterminate, pentru a le face loc celor ,,aleși”, contribuind astfel la înmulțirea rasei ariene care se distinge prin forță și inteligență, având capacitatea necesară de a-i subjuga pe ,,ceilalți”. Asupra acestui ,,apanaj al omenirii” reflectează și Hetty: „Cum pot oamenii să facă asemenea lucruri altor ființe umane ? Natura este aspră, dar o asemenea brutalitate este numai apanajul omenirii. Oricare ne-ar fi religia, rasa, locul de unde provenim, oricare ne-ar fi culoarea părului sau a ochilor, forma nasului sau dimensiunea tălpilor, cu toții suntem doar oameni. Oameni care simt durere, bucurie, dragoste, chinuri. Care au speranțe și visuri, familii, prieteni și oameni dragi. Cum de alții ignoră cu totul acest lucru, și trădează alți oameni de parcă n-ar fi altceva decât obiecte inerte sub tălpile lor?”. 

Scriitoarea nu rămâne datoare, oferindu-ne, după atâtea capitole îmbibate în tristețe și emoție, un epilog, din care aflăm că anii ’90 au adus lumină, e vorba de acea lumină care, întotdeauna, a ajutat-o pe Hetty să meargă înainte în cele mai întunecate vremuri. ,,Speranța”. Iată lumina! După o iarnă capricioasă, vine primăvară, când totul reînvie, iar speranța se transformă în certitudine. De asta îi șade lui Hetty, ,,Fiica Reichului”, atât de bine în pomul înflorit 😊

Primăvara e anotimpul miracolelor. Un miracol este și ceea ce i se întâmplă, după cincizeci și șase de ani, lui Hetty, căreia i-au fost furate amintirile și oamenii dragi, iar visul de a fi medic i-a fost amputat. I-au furat viața. Au lăsat-o precum peștele pe uscat, dar nu a renunțat și a ajuns înapoi în apă. Cicatricile au rămas, Hetty și Walter nu au găsit cărarea spre casă, ,,nu au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”.

Citiți romanul 📚! Ficțiunea și istoria se împletesc armonios, narațiunea curge, iar tu, cititorule, vei întoarce pagină după pagină, nedorind să o mai lași din mână, semnul cărților interesante.

🖋,,A face ceea ce este corect presupune un sacrificiu personal. Să renunți la ce ești pentru binele tuturor.”

🖋„Felul în care arată cineva e înşelător, sângele şi mediul nu mint niciodată.”

🖋„Doar prin cruzime se poate câştiga. Orice altceva va duce la înfrângere. Şi un astfel de eşec e de neimaginat.”

📚„Iubirea încălzete inima cum nimic altceva pe lume nu o face.”

📚„Oamenii văd ce vor. Cu toţii avem de ales. Absolut fiecare dintre noi. Alegem cum ne purtăm unii cu alţii.”

📚,,Wissen ist macht. Cunoașterea e putere.”

📚,,Nu există o rasă supremă, o superioritate inerentă rasei. Toți sunt la fel, evreu sau non-evreu, african sau arian. Suntem toți oamenii…”

👶,,…mă uit pentru prima oară la bebelușul meu. Și, deodată, îmi înțeleg dragostea așa cum nu am mai făcut-o vreodată.”#EdituraNemira#PlăcereaLecturii

Cartea poate fi comandată de aici: https://www.libris.ro/fiica-reichului-louise-fein-NEM978-606-430-962-4–p21683234.html

Share on facebook
Facebook
Share on google
Google+
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
Share on pinterest
Pinterest
Mădălina Crișan

Mădălina Crișan

Acesta este tărâmul meu virtual unde scriu cu entuziasm, cu dăruire, cu vulnerabilitate- pentru mine şi pentru tine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.