Femeia la 1000°C, Hallgrímur Helgason

Există cărți pe care le citim pentru că-s importante, pentru că fac vâlvă, pentru că vorbesc criticii despre ele și te gândești că trebuie să le pui și tu pe lista lecturilor viitoare. Dacă vezi cartea Femeia la 1000°C, musai să o cumperi!

Nu este disponibilă nicio descriere.

E o armă cartea asta! Un deget de la picioare garantat ți-l rupe, dacă te uiți la grosimea ei! Ai grijă să o ții bine în mâini! De fapt, sunt convinsă că o vei ține bine în mâini, pentru că te prinde în mrejele ei de la primele pagini și nici nu te mai uiți la grosimea ei. Dacă te gândești că viața ta e nașpa rău, pune mâna și citește cartea asta! Îți va schimba perspectiva asupra vieții! Herra e o eroină de o inteligență sclipitoare, o femeie care își povestește viața cu vivacitate. 

Amantă, aventurieră cu capul în nori uneori, mamă denaturată, Herra supraviețuieste celui de-al Doilea Război Mondial și nu vrea să se ducă la crematoriu fără să-și povestească viața plină de anomalii. Femeia asta pe mine m-a cucerit! Îmi era dor de o eroină ca ea. Loială doar unei grenade de mână din Al Doilea Război Mondial, Herra locuiește singură într-un garaj, alături de un laptop. După spusele ei, e bine și călduț. Șontâc-șontâc, își trăiește viața la 80 de ani, în așteptarea sfârșitului. Trage cu sete din țigări, fără să aibă vreo remușcare. Cu toate astea, se vede nevoită să aleagă între doi gentlemani, ,,Tutunul, contele rus, și Oxigenul, lordul britanic”, pentru a putea folosi masca cu tuburi nazale. Constipația domnește peste tot în garajul în care zace singură de opt ani. 

Privește lumea prin monitorul calculatorului, așa că e la curent cu toate news-urile. E convinsă că mai are câteva săptămâni de trăit. Mai are două cartușe de Pall Mall, un laptop și o grenadă de mână, dar niciodată nu s-a simțit mai bine decât se simte acum. Se gândește să își facă ieșirea cu explozia grenadei, lăsându-i să caute câteva bucăți din cadavrul ei prin praf și moloz, dar înainte de a exploda, ,,permiteți-mi să-mi povestesc viața”, ne roagă Herra. 

Planurile temporale se întrepătrund, capitolele sunt scurte și au o concentrație mare, ceea ce îl face pe cititor să parcurgă cu nesaț paginile. Din 1929, când se pricopsește cu numele Herra, și până în 2009, când pleacă împăcată că și-a spus povestea, Herra se destăinuie, e nemiloasă chiar și cu ea însăși, nu are mustrări de conștiință că nu a fost o mamă suficient de bună pentru cei trei băieți, e o femeie asumată. ,,Ne petrecem viețile încercând să punem ceva deoparte pentru bătrânețe, apoi vine bătrânețea și orice poftă de lux dispare, cu excepția ambiției de a putea urina întinsă pe spate.”. 

,,Nu există nu e voie pe lumea asta!”, ne zice Herra, care are mai multe identități pe Facebook și șapte sute de prieteni pe Facebook. Bărbații și i-a concediat chemându-le un taxi, fără prea multe povești. A fost o petrecăreață de zile mari care îi băga pe bărbați sub masă la băutură, independentă, cu prea puține scrupule și nimic nu o făcea să dea înapoi. Nu i-a păsat de dogme și de bârfe. Herra a fost un copil al războiului. Pe ea războiul a crescut-o. După câteva capitole în care povestește despre stilul ei libertin, parcă simte nevoia să ia o pauză, are nevoie de o gură de aer, momente în care vorbește despre viața din garaj, unde laptopul ei știe tot, dar ,,tot n-am reușit să-l învăț să râdă”, semn că simte lipsa unei companii. De optsprezece ani, ,,Băiatul Cancer” e prezent în viața ei. De-a râsul-plânsul felul în care îl descrie pe ,,Băiatul Cancer” – ,,De optsprezece ani îl port pe Băiatul Cancer sub cen tură, nici nu s-a născut, nici n-a murit. Canker Björnsson e un flăcău de optsprezece ani cu tuleie și acnee, care și-ar putea lua permisul de conducere dacă ar vrea. În mod evident, va ieşi târându-se la lumină doar după ce va fi devenit doctor cu patalama, cât să-mi pronunțe decesul. Se spune despre mine că aș fi persoana islandeză care a trăit cel mai mult cu această boală. Dar preşedintele încă nu m-a invitat la Bessastadir să agațe o medalie de rămăşiţele răposatului meu sân.Al Doilea Război Mondial continuă să facă ravagii în trupul meu; e o luptă nesfârşită. Germanii au intrat mărşăluind în ficatul şi rinichii mei chiar înainte de Crăciun anul trecut cu malignitatea lor nemiloasă și continuă să ocupe anumite zone şi acum, deşi Aliaţii i-au făcut să se retragă din stomac și colon primăvara de dinainte. (Bătălia sânilor s-a încheiat cu mult timp în urmă, unul dintre ei fiind acum membru al parlamentului mamar, într-o lume mai bună.) Ruşii, în schimb, continuă asaltul asupra scobiturii pieptului şi avansează rapid către inimă, unde mai devreme sau mai târziu se va înfige steagul roşu. Şi acela va fi sfârşitul; pacea va domni în această parte a lumii până-şi va face Stalin apariția cu bisturiul şi-mi va diseca trupulîn două. Apoi mă vor incinera. Sunt cât se poate de hotărâtă în privinţa asta. Au trecut, așadar, optsprezece ani de când mi s-au dat doar trei luni de viață. Am supravieţuit și supravieţuiesc în continuare. Când mă plictisesc să fiu Linda Pétursdóttir, intru uneori cu numele meu adevărat pe site-urile de întâlniri romantice: ,,Femeie cu un singur sân, cancer la plămâni, rinichi, ficat şi aiurea caută bărbat sănătos. Petele de vin de Porto nu sunt o problemă.”. Tot într-o astfel de pauză, sună la crematoriu pentru a-și programa incinerarea, ocazie cu care aflăm că temperatura corpului ajunge la până la o mie de grade Celsius, iar un corp produce între două și trei kilograme de cenușă. Se programează într-o luni, în 14 decembrie, promițându-i domnișoarei că va încerca să vină moartă. 

Atât de independentă, încât nici în ultimele zile de viață nu se bazează pe nimeni, nu vrea să încredințeze nimănui această sarcină. A, da, și vrea să fie cuptorul foarte bine încins. După această scurtă oprire, ne întoarcem în 1953, când, în viața Herrei, își face apariția ,,prima profesoară”, Heidi, care o învață să își procure singură plăcerea. Herra nu se sfiește nici de astă dată să ne povestească cum stă treaba cu megaorgasmul. Lipsită de inhibiții, serioasă, Herra dă ghes amintirilor. E convinsă că și la acest capitol ,,Fermierul Atotputernic” din cer a fost răutăcios cu noi, femeile -,,…în timp ce noi trebuie să ne frecăm până la os pentru a ajunge la măduva plăcerii, bărbații nu trebuie decât să-şi atingă bagheta cu un băţ. Să fii femeie, trebuie să fii nazistă.”. 

Având în vedere că Herra a fost nepoata primului președinte al Islandei, romanul abundă în discuții despre politică, discuții pe care le-am găsit plictisitoare. Pusă în contextul celui de-al Doilea Război Mondial, povestea Herrei completează tabloul atrocităților care devastau Europa. Așadar, veți descoperi multe informații despre cel de-al Doilea Război Mondial, care a furat copilăria multor copii – ,,Al Doilea Război Mondial a fost războiul ideal pentru că a fost, aşa cum l-a definit Goebbels, der Totale Krieg – războiul total, atotprezent: a cuprins întregul continent și a năpăstuit până la ultimul suflet, nelăsândpe nimeni neatins.”. Totodată, se vorbește mult despre Islanda, aspect care pe mine nu m-a impresionat în mod deosebit. 

Povestea Herrei a fost prea faină, mi-a acaparat toată atenția! Anneli este ,,a doua profesoară” din viața Herrei. De data asta, i se predau lecții despre iubire și fericire. Ea îi va preda cea mai bună lecție care valora mai mult decât treisprezece ani de școală în Danemarca: ,,Să nu te lași niciodată condusă de inimă sau de creier. Întotdeauna să ai aprobarea amândurora.”. ,,Fericirea e lucrul cel mai periculos. Căci cu cât te urcă mai sus, cu atât căderea va fi mai dură.”. În 1940, ora de educație sexuală i-o va ține ,,a treia profesoară”, la care ,,soldații urcă vioi și coboară sătui”, de unde pleacă cu lecția învățată. Lalelele trebuie transformate în castraveți 😉!

Mi-a plăcut mult lecția despre feminitate: ,,Vino, vino încoace, fetițo. Și tu vei fi femeie, femeie. Nu te gândi că ai scăpare, scăpare. Vino încoace cu organele tale de copil şi zâmbetul cu gropițe și lasă-mă să ți le umplu cu îndoieli și dileme. Și tu va trebui să treci prin viaţă sub greutatea sânilor, să te tapetezi cu creme, parfumuri și vopseluri, să te lupți cu grăsimea și să înfrunți sângerări și nașteri dificile, pentru ca apoi să-ți pierzi valoarea si să fiiexilată în țara ridurilor, aruncată la coșul vieţii. Femeie! Femeie! Durerea extatică te așteaptă în spatele cortinei sângerii. Ai crezut că ești un copil pe cale de a deveni o persoană, iar acum îți dai seama că nu vei deveni decât femeie.”.

Am simțit de multe ori repulsia față de bărbați, pe care am simțit că îi vede doar ca pe niște instrumente de procurare a plăcerii, motiv pentru care nu vrea devină prizoniera unei căsnicii, aspect pe care îl și precizează. Misandrie cum s-ar zice… În ciuda acestui aspect, va aduce pe lume patru copii, o fetiță care moare la doi ani și trei băieți. ,,A fost nevoie de o mamă ca să-i aducă pe lume că n-ar fi reuşit să vină de unii singuri. Nu, a fost nevoie de-o mamă cu craci desfăcuți, cu vulva păroasă ca să le-mpingă fundurile de purceluşi prin tunel către lumină. Cinsteşte pe tatăl tău pe mama ta, scrie undeva, dar cine mai ține minte Scriptura în era calculatorului?”. 

,,Femeile știu că nașterea unui copil înseamnă propria moarte.”. Evident că nu m-am putut abține și am bombănit. De data asta, nu pot empatiza cu tine, dragă Herra, îmi venea să îi zic, dar apoi m-am gândit că nu am trăit în vremurile acelea și e povestea ei. Ce drept am eu să o pun la zid?! Asta e părerea ei. Am simțit aversiunea nu doar față de bărbați, ci și față de Dumnezeu, care nu pare să fie prietenul ei. Ironia la adresa Lui e ,,pipăibilă”. Asta este o altă poveste sub dedesubturile căreia nu vreau să intru. Mi-am impus! Nu o judec pe Herra! Punct! Mă bucur că, spre final, încă are puterea să spună că viața se trăiește, nu se privește. Pesemne că, într-un fel sau altul, în pofida războiului, simte că și-a trăit viața.

,,Intrăm în viață visând la păduri verzi-aurii şi terminăm minunându-ne în fața unui singur copac. Cam așa s-ar rezuma existența noastră: nu facem decât să ne cioplim visele cu toporul. Eliberarea de tot ceea ce ți-ai dorit cândva și de tot ceea ce ai avut.”

Herra fură și zâmbete, dar și lacrimi. Se pricepe de minune mai ales atunci când vorbește despre decrepitudine. Pentru Herra, dragostea se măsoară în grade, nu în minute. Când vine vorba de copii, nu se bate cu pumnul în piept că a fost cea mai bună mamă, dar de iubit i-a iubit așa cum numai o mamă poate iubi – ,,…dragostea pentru copil e diferită de cea pentru un bărbat. Copiii nu te părăsesc, nu te înșală și nici nu se lasă împuşcaţiîn spate în câmp deschis. Poți avea încredere într-un copil.”. 

În momentele de respiro, de care am simțit că avea nevoie pentru a putea continua să își aștearnă povestea, descrie infracțiunile cibernetice pe care le săvârșește împotriva nurorilor sale. Și de această dată, a reușit să mă facă să râd în hohote. Multe ar mai fi de scris, dar sunt sigură că nimic din cele scrise de mine nu ar echivala poveștile spuse de Herra. Pe ea trebuie să o ascultați, nu pe mine! Speram ca această călătorie să nu se încheie cu moartea Herrei. Speram să fie o glumă acea programare, dar nu e 1 aprilie, ci 8 decembrie, ziua în care, cu grenadă în mână, își ia rămas bun de la cei care, spre surprinderea mea, vin să îi fie alături. Demnă, fără pic de remușcare pentru viața pe care a dus-o și dornică să ajungă în cuptorul bine încins. Așa moare Herra, iar programarea se dovedește utilă, fiind incinerată chiar în 14 decembrie, la ora 13.30. Alunecă în cele o mie de grade fără mâini – ,,Mâinile încleştate au fost predate serviciului de explozivi al Pazei de coastă. Câteva zile mai târziu, într-o ceațăde dinaintea Crăciunului, inima tatălui meu a fost aruncată în aer cu dinamită într-un șanț plin cu nisip de pe malul lacului Raudavatn şi astfel a ajuns la Dumnezeu predată de mâinile mele.”

Autorului, lui Hallgrímur Helgason, îi mulțumesc că a scos de la naftalină povestea Herrei și a lăsat-o pe ea să ne-o spună. Inteligența și umorul sclipitor m-au fermecat! Musai să citiți această carte! 

Cartea poate fi comandată de aici: https://www.cartepedia.ro/carte/fictiune-literatura/literatura-contemporana/hallgrimur-helgason/femeia-la-1000c-63547.html?gclid=CjwKCAjwmqKJBhAWEiwAMvGt6AKv9wOfWMro65sORP_P3VO3KJT40q7HB3r3LeoPC7AsLnFW_TWCIBoCy0wQAvD_BwE

Share on facebook
Facebook
Share on google
Google+
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
Share on pinterest
Pinterest
Mădălina Crișan

Mădălina Crișan

Acesta este tărâmul meu virtual unde scriu cu entuziasm, cu dăruire, cu vulnerabilitate- pentru mine şi pentru tine.

2 răspunsuri

  1. Îmi plac recenziile tale mult de tot. Cum e și acum, mă fac să trec peste repulsia mea față de cărțile “vedetă” și să le văd adevăratul potențial. Data viitoare când o să o am în mână o să o citesc și o să-mi amintesc din nou că a judeca (poate) e instinctiv, dar nu-i musai 😁

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.