Doamna Pylinska și secretul lui Chopin, Eric-Emmanuel Schmitt

„Scriu mângâind florile de câmp, fără a le mișca picăturile de rouă. Scriu făcând cerculețe în apă, pentru a pândi amplificarea undelor și dispariția lor. Scriu ca un copac în bătaia vântului, cu trunchiul inteligenței rămânând neclintit și frunzișul sensibilității fremătând.”

Ar putea fi o imagine cu carte

Romanele lui Eric-Emmanuel Schmitt sunt esențe tari păstrate în sticluțe mici. Nu sunt voluminoase, dar sunt consistente. Îți ,,hrănesc” sufletul și îți oferă o lecție de viață.
Doamna Pylinska și secretul lui Chopin este un roman care se citește într-o seară, dar ai nevoie de câteva zile pentru a reflecta la mesajul pe care ți-l transmite. Mi-a plăcut substratul autobiografic😉. Povestea este una adevărată, nicidecum plăsmuita de imaginația scriitorului. Încă din copilărie, se dovedește a fi interesat de pian, pe care, la început, îl numește ,,intrus”. Acest interes îi este alimentat de Aimée, mătușa lui. Anii trec, însă copilul Eric-Emmanuel Schmitt nu dă uitării dorința de a-l interpreta pe Chopin. 

Când se duce la Școala Normală Superioară, la Paris, se decide să afle ,,secretul lui Chopin”. Ia legătura cu doamna Pylinska, o poloneză emigrat la Paris, care este de părere că un profesor bun este acela căruia nu îi lipsește intransigența. La doamna Pylinska, prima lecție nu se plătește, având ca principal obiectiv descurajarea elevului. Este convinsă că ,,Muzica este mai întâi o experiență fizică.”, așa că, la prima ședință, îl pune să se întindă sub pian pentru ,,a asculta cu întreg trupul”, oferindu-l drept exemplu pe Chopin care se întindea sub pianul mamei sale și simțea vibrațiile. Reușește să-l facă pe Eric să simtă întocmai aceste vibrații: ,,Câtă dreptate avea! Muzica mă atingea ușor, mă lingea, mă ciupea, mă frământa, mă plămădea, mă zguduia, mă ridica, sunetele joase mă scuturau de parcă aş fi călărit un clopot de biserică, cele înalte pluteau peste mine cu picături înghețate, cu picături fierbinți, cu picături călduţe, grele ori minuscule, în rafale, în valuri, în firişoare, în timp ce sunetele medii, onctuoase, îmi acopereau bustul ca un molton liniştititor în care m-aş fi înghesuit.”. 

Tema pentru următoarea lecție se dovedește a fi la fel de ciudată precum prima lecție: ,,Veți evita apropierea de vreun pian și în fiecare dimineață, vă veți duce în parc, vă veți lăsa pe vine pe peluză și veți învăța să culegeți flori fără să cadă roua de pe ele”. Toate acestea pentru ,,delicatețea fizică, dar și spirituală”, pe care neapărat trebuia să o dobândească pentru a ști să-l interpreteze pe Chopin. Îl îndeamnă să asculte tăcerea, deoarece Chopin compunea despre liniște – ,,Dacă nu știți să savurați liniștea, nu aveți cum aprecia muzica”.
Următoarea lecție se dovedește la fel ca a doua, dar Eric, deși revoltat în sinea sa, îndeplinește dorința doamnei Pylinska – ,,Mergeți la Luxembourg și faceți cerculețe în apă; veți sesiza rezonanța. Contemplați suprafața plană, netedă, calmă, apoi aruncați un bob (din semințele cumpărate): apa se va tulbura. Studiați impactul, consecințele lui, timpul luat de cerculețe pentru a se forma, a se răspândi, a dispărea. Nu forțați. Doar observați.”.
Interesant este și felul în care doamna Pylinska redă episodul întâlnirii lui Chopin cu scriitoarea George Sand – ,,Prima dată când Chopin a văzut-o pe Sand, a spus: „Asta-i o femeie?” Prima dată țând Sand l-a văzut pe Chopin, a spus: „Cine e fetița asta?”.
Pentru următoarea lecție, Eric trebuie să se pregătească din nou în Grădina Luxembourg, unde trebuie să se uite cu mare atenție la efectul vântului asupra arborilor pentru a sesiza independența frunzelor și a ramurilor în raport cu trunchiul. Studentul Eric învață să asculte liniștea, să privească cerculețele în apă, să privească arborii, să iubească, să facă dragoste și să înțeleagă liniștea vieții. Așadar, lecțiile de pian sunt și lecții de viață. Viața are și ea muzicalitatea ei.
Ultima lecție nu se plătește, având scopul de a-l încuraja pe elev. Doamna Pylinska e o profesoară nonconformistă care posedă tehnici aparte, folosindu-se de vibrațiile naturii! Când elevul găsește ,,ușa potrivită”, ea se declară mulțumită, iar Eric-Emmanuel Schmitt ,,a găsit ușa. Unica ușă. Acea ușă îngustă (…) Ușa prin care (spune ea), veți explora universul și-l veți povești.”.
Emoționante sunt și paginile în care apare zâna din copilărie care îi încredințează secretul lui Chopin, mătușa Aimée. Citiți cartea și descoperiți și voi ,,secretul lui Chopin”! Fiecare carte citită îmi oferă o lecție, iar de data asta, am învățat că trebuie să ciulesc mai des urechile și să ascult liniștea. În felul acesta, voi reuși să ascult și muzica vieții.
Doamna Pylinska și secretul lui Chopin este un roman al formării, al descoperirii de sine.
Eric-Emmanuel Schmitt declara într-un interviu: „Da, am scris şi o carte despre Mozart, şi una despre Beethoven. Muzica este indispensabilă pentru viaţa mea interioară. Prin ea renasc, mă consolez sau îmi exprim suferinţa. Muzica are o incredibilă influenţă spirituală şi emoţională asupra mea. Pot să stau o zi fără să scriu sau să citesc, dar nu şi fără să ascult sau să fac muzică. Respir prin urechi!”. Iată sursa romanelor sale de o sensibilitate aparte!
🖌️,,Nu scrie făcând zgomot, te rog, ci mai degrabă făcând liniște. (…) Fă ca Chopin.”
🖌️,,Există secrete pe care nu trebuie să le pătrunzi, ci doar să le frecventezi: compania lor te face mai bun.”
🖌️,,A te perfecționa cere un efort calitativ, nu cantitativ.”
🖌️,,Păstrează senzațiile în memorie și le convoacă la nevoie.”

Cartea poate fi comandată de aici: https://www.libris.ro/doamna-pylinska-si-secretul-lui-chopin-HUM978-606-779-578-3–p12084590.html

Share on facebook
Facebook
Share on google
Google+
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
Share on pinterest
Pinterest
Mădălina Crișan

Mădălina Crișan

Acesta este tărâmul meu virtual unde scriu cu entuziasm, cu dăruire, cu vulnerabilitate- pentru mine şi pentru tine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.