Distanța dintre mine și cireș, Paola Peretti

,,Niciodată, absolut niciodată să nu te dai bătut.”

 Vladimir pare să fie și el de acord 😊!

Ar putea fi o imagine cu interior

Distanța dintre mine și cireș este o carte pe care am descoperit-o întâmplător, nu mi-a recomandat-o nimeni, nu am citit nimic despre ea, ci am văzut-o la sugestii. Recunosc, am ales-o după copertă. Nu mă mândresc cu asta. Coperta nu ar trebui să reprezinte un criteriu, dar când vezi o fetiță, un motan, un cer plin cu stele și cuvântul ,,cireș”, te gândești la copilul visător din tine. După 200 de pagini înfulecate într-o după-amiază de duminică, mă simt la fel cum m-am simțit după ce am terminat de citit Oscar și Tanti Roz. Dacă nu era cireșul în decor, cred că i s-ar fi potrivit titlul Mafalda și Tanti Estella.
***
Mafalda are zece ani, multe dorințe și visuri, care, din păcate, nu vor prinde aripi. E o chestiune de timp până când norișorul Stargardt îi va rapi Mafaldei vederea. Cireșul îl vede în ceață, chiar și de aproape, semn că în curând se va ,,stinge lumina”, iar obiectivul ei este să se mute în cireș înainte ca ,,monștrii întunericului” să își facă apariția. Mafalda suferă de boala Stargardt, o boală care afectează o persoană din zece mii. În momentul prezent, nu există tratament pentru această boală, iar cei care primesc acest diagnostic trebuie să se obișnuiască cu ideea că, într-o zi, ,,monștrii întunericului” își vor face apariția. Cartea își trage seva din filonul autobiografic al scriitoarei Paola Peretti. Aceasta a descoperit, în urmă cu 15 ani că suferă de afecțiunea Stargardt. În prezent, îi învață italiana pe copiii imigranților și la un moment dat va rămâne oarbă. Distanța dintre mine și cireș este primul ei roman.
***
Deși este doar un copil de 10 ani, Mafalda suportă cu stoicism vicisitudinile pe care viața le deșartă în fața ei. Motanul ei, Optimus Turcaret, este cel cel căruia îi încredințează toate dorințele și visurile. E un ,,motan oportunist” care are de oferit multă iubire. Cum este și în viață, de altfel, Mafalda nu trebuie să înfrunte doar diagnosticul primit, ci și schimbările care își fac apariția. Prietena ei cea mai bună, Chiara, nu o mai vizitează și nu mai dorește să petreacă timp cu ea, ceea ce o determină pe Mafalda să taie de pe lista ei dorința ,,Să am un prieten bun.”, convinsă fiind că nu există așa ceva. Va apărea însă Filippo care o va face să-și schimbe părerea, devenindu-i un bun tovarăș.
Lista Mafaldei cuprinde lucruri la care ține foarte mult, lucruri pe care, într-o zi, nu le va mai putea face. În timpul luminat, care i-a mai rămas la dispoziție, își face liste și îi scrie scrisori lui Cosimo, protagonistul romanului Baronul din copaci, scris de Italo Calvino. Nu am citit Baronul din copaci, dar Mafalda mi-a stârnit interesul. O voi citi 😉!
Estella, femeia de serviciu de la școală, aidoma lui Tanti Roz, îi propune un joc Mafaldei. Îi spune că trebuie să își găsească trandafirul, ceea ce e esențial pentru ea, un lucru pe care îl poate face și fără ochi, amintindu-i de Micul print și de trandafirul pe care îl lăsase pe planeta sa.
Când părinții se hotărăsc să se mute într-o nouă locuință, Mafalda decide că e timpul să se mute în cireș, așa că, își face o listă cu cele necesare: ,,O oală ca să-mi fac de mâncare; O saltea ca să dorm mai comod Căștile și sticul cu muzică; Pătura de la bunica; Creioane, caiete, gume de șters; O umbrelă mare ca să mă adăpostesc de ploaie” și lista poate continua.
Discuțiile ludice despre cum se fac copiii mi-au amintit de discuțiile lui Oscar cu Peggy Blue. Le las aici, să vedeți cum văd copiii lumea oamenilor mari:
,,-Ce voi stiți cum se fac copiii?
Alte colege interesate ridică repede capul din telefoanele mobile și tablete, ca să ne asculte. Emilia răspunde pentru toate:
-Eu știu. Trebuie să te doară burta, și se poate întâmpla și la vârsta noastră. Apoi verși, copilul crește odata cu durerea de burtă și după nouă luni iese.
-De unde? întreabă Chiara.
-Din buric. Doctorii fac o gaura și-l scot Tu ce crezi, altfel de ce-am avea buric, dacă nu pentru asta?
Toate scot un strigăt dezgustate.
-Dar cum reușește copilul să intre în burtă?întreabă Martina, agitată.
Emilia răspunde liniștită:
-E nevoie de tată, și trebuie să stea foarte, foarte aproape de mamă.”

După această discuție, în mintea Mafaldei se cuibăresc idei năstrușnice despre care discută cu Estella care o lămurește, ca de fiecare dată. 

Vă îndemn să citiți această carte! Este o carte potrivită pentru copii, dar și pentru adulți. Un copil cu nevoi speciale este un copil care are nevoie de înțelegere atât din partea copiilor, cât și a adulților. Dacă are nevoi speciale, nu înseamnă că trebuie să fie marginalizat, nu înseamnă că nu poate face anumite lucruri. Le poate face, dar în felul său. Un copil cu nevoi speciale e NORMAL. Mafalda are nevoie de lupă când citește, căci literele sunt precum niște furnicuțe, dar o scoate doar când este singură. Se teme că vor râde copiii de ea. Vrea să joace fotbal, dar văzul nu o mai ajută. Vrea să știe cum va fi viața ei de om mare, vrea să fie puternică precum o amazoană, vrea să iubească pe cineva, vrea să nu fie singură și, în loc să își plângă de milă, caută soluții, mai ceva ca un om mare. 

Într-o zi, care nu este foarte îndepărtată, va rămâne în întuneric, dar știe că sufletul nu îi va fi întunecat de vreun norișor, din contră, va avea de împrăștiat lumină. Mafalda ne oferă o lecție de viață. Înainte de a te plânge că îți lipsește ceva, gândește-te cum ar fi să-ți spună cineva că mai 6 luni de lumină sau 6 luni de trăit. În felul acesta, poate vei realiza că materialitatea înseamnă efemeritate, iar efemeritatea zboară cât ai bate din palme. Bucură-te că poți să citești, că poți să mergi, că poți să dansezi, că poți să vezi, că poți să practici un sport, că poți să te bucuri de copilul tău sănătos, că te-a binecuvântat Dumnezeu cu un copil care nu e un copil cu nevoi specială. E cea mai mare binecuvântare.
Distanța dintre mine și cireș e o carte și pentru părinți. Când te gândești că fiul sau fiica ta are note proaste la matematică sau la altă materie și te gândești la soluții, gândește-te cum ar fi să-ți spună un doctor că, peste 6 luni, copilul tău nu va mai vedea, că un norișor va veni și va întuneca totul. Atunci, vei realiza că notele alea la care ții tu atât de mult sunt 0. Bucură-te de el și cu el! Fii precum Tanti Roz și Estella! Ajută-l să descopere esențialul, frumusețea vieții.
Distanța dintre mine și cireș este o carte care ne îndeamnă să fim empatici. EMPATIA se învață de mic. Nu te trezești empatic la vârsta maturității. EMPATIA este o componentă fundamentală a inteligenței emoționale. Inteligența emoțională (EQ) este mai importantă decât IQ-ul copilului tău. Lipsa inteligenței emoționale = apariția bullying-ului. Iată de ce ar trebui să te asiguri că puiul tău are nevoie și de o educație emoțională! Închei paranteza și mă întorc la cartea Distanța dintre mine și cireș ☺.
În întuneric, doar MAMA are superputerea de a vedea și de a se face văzută:
,,Mama intra în camera mea, și atunci abia deschid ușor pleoapele să văd cum arată o mamă pe întuneric. Mai întâi sosește parfumul ei de înghețată cu mentă. Apoi îi văd umbra cu păr lung fară chip și cu hainele negre pline de noapte, care e un pic mai închisă la culoare decât camera mea pe întuneric. E ciudat, credeam că pe întuneric totul e negru și atât. Dar mamele reușesc să se facă văzute și în bezna cea mai neagră. Poate văd pe întuneric, ca pisicile. Ca să-și poată găsi copiii care se află în pericol.
Dar dacă ar fi aşa, atunci şi eu aș putea deveni mama. Mã salt puțin, ridicându-mă în coate.
– Mami. tu reușești să mă găsești chiar și pe întuneric?
Mama se aşază lângă mine și-mi mângâie părul.
– Nu te pot vedea pe întuneric, Mafalda, dar sunt convinsă că aș reuși să te găsesc oricum.”

Noi, mamele, avem superputeri, iar de găsit puii, îi găsim în orice împrejurări. Regio olfactoria din nasul nostru păstrează mirosul puiului încă din primele clipe de viață și acolo rămâne pentru veșnicie. Pe lângă asta, avem și un al treilea ochi, să fim sigure că nu îi scăpăm de sub supraveghere.
🙂,,Să nu spui minciuni nici măcar în mintea ta.”
🙂,,Cine se teme nu trăiește.”
O așez în bibliotecă cu promisiunea că Vladimir o să o citească, la momentul oportun. Până atunci, voi avea grijă să îi incoluez ideea că empatia, grija pentru ,,celălalt” și emoțiile sunt sănătoase și îl vor ajuta să se dezvolte armonios, să ofere o mână de ajutor, să iubească un animal, să se gândească la cei cărora le lipsește ceva, iar acel ,,ceva” îi face să fie diferiți, însă asta nu înseamnă că trebuie să îi excludem. Îmi doresc să fiu o amazoană adevărată pentru fiul meu, să îl învăț să se bucure de lucrurile mărunte, să aibă impresia că în fiecare zi e petrecerea aniversării lui, să fie precum Mafalda! Să descopere totul în lucruri mici! 

Cartea poate fi comandată de aici: https://www.litera.ro/distanta-dintre-mine-si-cires-cfs142

Share on facebook
Facebook
Share on google
Google+
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
Share on pinterest
Pinterest
Mădălina Crișan

Mădălina Crișan

Acesta este tărâmul meu virtual unde scriu cu entuziasm, cu dăruire, cu vulnerabilitate- pentru mine şi pentru tine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.