Ce vrem noi, femeile?, Isabel Allende

,,Când va trece Coronavirusul, vom ieși din bârlog și vom păși cu grijă într-o nouă normalitate; primul lucru va fi să ne îmbrățișăm pe stradă. Cât de mult ne-a lipsit contactul cu oamenii! Vom sărbători fiecare întâlnire și ne vom îngriji cu drag de aspectele inimii.”

Ar putea fi o imagine cu carte şi floare

Este pentru prima dată când citesc o carte scrisă de Isabel Allende, o scriitoare prolifică. Mi-a plăcut atât de mult încât data viitoare am de gând să-mi pun în coșul de cumpărături doar romane scrise de ea. Citisem despre ea în 2018, când a primit National Book Award, fiind prima personalitate scriitoricească de limbă spaniolă căreia i se acordat acest premiu în SUA. Acum, în 2020, când Editura Humanitas a publicat această carte și am văzut titlul, mi-a atras din nou atenția. Recunosc, titlul a fost de vină 😂. În general, nu-mi aleg cărțile după copertă sau după titlu, dar de data asta, curiozitatea tipic feminină mi-a șoptit: ,,Trebuie să o cumperi!”, ceea ce am și făcut.
*Îmi vine în minte ceea ce scria Cărtărescu în <>. Cartea <> s-a numit inițial <>, iar când Gabriel Liiceanu a văzut titlul, i-a spus: ,,Ce înseamnă asta, <>? Spuneți-i <> și, veți vedea, vânzările vor crește de patru ori.”. A avut dreptate. Ei bine, eu când am văzut <>, m-am întrebat: ,,Chiar așa, oare ce vrem noi, femeile?”. Dincolo de a răspunde la această întrebare care își are originile în vechiul basm cu Califul, pe care scriitoarea ni-l reamintește – în cetatea Balgradului, a fost adus înaintea Califului un hoț recidivist. Pedeapsa ar fi fost să i se taie mâinile, dar Califul s-a trezit binedispus și i-a dat hoțului o șansă. ,,Să-mi spui ce își doresc femeile și te las să pleci.”. Omul s-a gândit puțin, apoi i-a răspuns: ,,O, mărite Calif, femeile vor să fie ascultate: întreabă-le ce-și doresc și îți vor spune.” – cartea aduce în prim plan probleme de actualitate cu care femeile se confruntă și s-au confruntat de când lumea.
Isabel Allende are un alt răspuns la întrebarea Califului: ,,Femeile își doresc în general următoarele: siguranță, să fie apreciate, să trăiască în pace, să dispună de resurse proprii, să fie conectate și, mai ales, își doresc dragoste.”. Cu siguranță, i-ar fi dat ,,Șah-Mat” Califului, iar dacă acesta i-ar mai fi citit și cartea, ar fi pus o femeie în locul lui. 😉
Umor, iubire, povești de viață, eroine de poveste, de toate a pus Isabel Allende în această cărticică care se citește pe nerăsuflate. Totul asezonat cu propriile experiențe care își au sorgintea în anii copilăriei, când descoperă ce înseamnă machismul. Pentru necunoscători, conform DEX, machismul este o ideologie bazată pe ideea că bărbatul domină din punct de vedere social femeia și că, în această calitate de stăpân, are dreptul la privilegii.
Nu, nu face parte din categoria ,,Chick lit”, deși după titlu, așa s-ar crede. Aș zice că e un manifest feminist bine argumentat, doldora de idei și exemple de nota 10. Vorbește despre patriarhat care ar trebui să dispară – „Bărbații dețin puterea politică și economică, fac legile și le aplică după bunul lor plac, iar dacă e cazul, intervine Biserica, cu binecunoscutul ei stil patriarhal. Femeile conduc doar acasă… uneori”. Mare dreptate are și bine le mai zice. Un alt aspect interesant, dreptul femeii de decizie asupra propriei fertilității. Femeile vor să nu mai trăiască cu frică, să nu mai fie bătute, jignite și desconsiderate – ,,violența și frica sunt instrumente de control.” și câți bărbați nu se folosesc de astfel de instrumente…
Isabel Allende, ,,acest izvor nesecat de joie de vivre”, așa cum o numește Mihaela Miroiu, nu se sfiește să-și povestească viața și o face cu umor, pe alocuri. Parcă ai impresia că te-a invitat la o cafea din care sorbi puțin în speranța că nu se va termina, iar povestea va continua să curgă lin.
Isabel Allende devoalează cu nostalgie anii care i-au definit existența, anii în care a trăit experiența maternității și pune atâta suflet în cuvinte încât parcă încep să dănțuiască pe hârtie. Mama, Panchita, e și ea prezentă. E frumoasă, e creativă, e sufletul familiei, dar e femeie, deci automat e limitată. De aici oful scriitoarei împotriva machismului.
Rar mi-a fost dat să întâlnesc oameni care să trateze vârsta cu indiferență, iar Isabel Allende se bucură din plin de ceea ce îi oferă viață chiar și la 78 de ani – ,,Vârsta nu trebuie să limiteze energia și creativitatea, nici participarea la mersul lumii.”. Olga Murray și Gerald G. Jampolsky sunt câteva nume pe care le trece în revistă laolaltă cu fulminantele lor realizări, demne de toată lauda.
La 78 de ani, dacă voi ajunge să trăiesc atât, deși eu sunt optimistă 😁, sper să am vitalitatea asta care dă pe dinafară, cel mai bun medicament pentru o viață longevivă. Isabel Allende mi-a oferit o lecție de care o să-mi amintesc când va veni vremea decrepitudinii, moment în care voi relectura această carte. Aș mai scrie, dar mă opresc aici. Sper că v-am oferit suficiente motive pentru a citi această carte. 😉
P. S Floarea din poză e o floare cumpărată de soțul meu. În fiecare lună, în ziua de salariu, merge la cumpărături și vine acasă cu o floare. Deja e un ritual. L-am întrebat de ce face asta, iar răspunsul lui a fost: ,,Apreciez tot ceea ce faci pentru noi și vreau să nu uiți că ești specială!”. Nu, nu e o laudă. Vreau să cred că machismul a apus. Sunt o feminista convinsă și militez pentru drepturile femeilor. Din copilărie, probabil și-o avea rădăcinile această revoltă… Nu îmi plac femeile supuse care se complac în această situație, la fel cum nu-mi plac bărbații care fac pe dictatorii.
Mă bucur că am ales înțelept, zic eu, iar omul sufletului meu e omul care îmi lasă libertatea să aleg ceea ce-mi doresc, mă susține în tot ceea ce fac și nu se dă în lături când vede aspiratorul.😁 Le are pe-ale lui, dar e un familist convins. Cred că testul răbdării pentru el e atunci când vede curierul de două ori pe săptămână și mă întreabă: ,,Câte cărți ți-ai luat?”. Important este că NOI credem în NOI și fiecare putem să spunem că suntem liberi. Până la urmă, despre asta este vorba, despre libertate.
Da, avem nevoie să fim iubite – ,,Avem noi ceva în creier, un soi de tumoare, care ne împinge spre dragoste. Nu putem trăi fără dragoste. Din dragoste ne suportăm copiii și bărbații. Ne supunem și ne sacrificăm din dragoste, iar asta ni se pare culmea nobleței.”. Avem nevoie să fim ascultate, să ne simțim în siguranță, să fim apreciate și să primim respect. Îmi doresc ca fiecare femeie să fie fericită și să se simtă specială . Dincolo de toate, avem o nevoie acerbă de bărbații noștri. Copiii cresc și își iau zborul, iar bătrânețea ne îmbrățișează alături de ei, de oamenii care s-au lipit de sufletul nostru, când eram în floarea tinereții.
✏️,,Patriarhatul e dur ca o stâncă. Feminismul, precum oceanul, e fluid, puternic, profund, are complexitatea infinită a vieții, se mișcă în valuri, curenți, maree, uneori în furtuni serioase. La fel ca oceanul, feminismul nu tace.”
✏️,,…iubirea nu crește spontan, ca o bălărie, ci se cultivă cu mare grijă.”
✏️,,Dacă femeia are putere de decizie și venituri proprii, situația familiei se îmbunătățește; dacă prosperă familiile, progresează și comunitatea și, prin extensie, țara întreagă. (…) Societățile cele mai înapoiate sunt cele unde femeia e supusă.”
✏️,,Dacă am un amant perfect, la ce bun să am un soț imperfect? Amanții nu rezistă, dar un soț este o pradă sigură.”

Cartea poate fi comandată de aici: https://www.libris.ro/ce-vrem-noi-femeile-isabel-allende-HUM978-606-779-726-8–p21043023.html

Share on facebook
Facebook
Share on google
Google+
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
Share on pinterest
Pinterest
Mădălina Crișan

Mădălina Crișan

Acesta este tărâmul meu virtual unde scriu cu entuziasm, cu dăruire, cu vulnerabilitate- pentru mine şi pentru tine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.