Am prins-o…
Într-o poză am prins-o!
Cică are Trei fețe.
Mi-a zis Blaga, când eram studentă!
Acum am prins-o.
Am zăvorât-o!
Am pus-o să promită că fețele nu și le schimbă
după bunul ei plac,
iar de mă ascultă,
din când în când,
o las să se privească-n oglindă,
să vadă cât e de frumoasă!
În seara asta, am prins-o,
în brațele mele.
Umbla prin casă,
cu zâmbet de copil desenat pe chip,
dornică de joacă.
Se gudura pe lângă mine și iubire împrăștia.
Într-o poză am prins VIAȚA!
Are două fețe,
Copilăria cu al ei Joc și Tinerețea cu a ei Iubire.
Mi-a zis că, o vreme,
mai stă așa, dar, într-o zi,
își va mai pune și a treia față, că așa-i firesc.
Mi-a mai spus să nu o țin captivă,
că Timpul e mai puternic decât mine
și nu o lasă să trândăvească.
Am crezut-o pe cuvânt.
De ținut în frâu, nu aș vrea să o țin,
că-i nefiresc să mă amestec în firescul mersului ei…
Când va veni la mine cu Trei fețe,
îi voi spune că firescul ei a devenit nefirescul meu,
iar de puterea Timpului nu m-am îndoit nicicând,
iar de am făcut-o, a fost datorită Tinereții,
care mi-a încredințat curajul, iubirea și nebunia.
Astăzi, cu Blaga, aș vrea să vorbesc și să-i spun că,
abia acum,
am înțeles cum stă treaba cu cele Trei fețe
și să-i arăt că și de pleacă, eu am prins-o, într-o zi, într-o poză, și Timpul l-am înghețat.
Când fotografia o voi revedea, îmi voi spune,
cum m-a învățat Roland Barthes,
când eram studentă,
《Acest-lucru-a-existat-cândva》
