A fost doar ciumă, Ludmila Ulițkaia

,,A fost doar ciumă…”

Ar putea fi o imagine cu unul sau mai mulţi oameni şi persoane în picioare

Ludmila Ulițkaia e un veritabil Tolstoi modern. Incipitul microromanului mi-a amintit de Anna Karenina. Un amantlâc și o discuție în tren. Cu toate astea, lipsește ceva. Opulența personajelor tolstoiene. Ludmila Ulițkaia nu acordă importanță acestui aspect. Personajele ei, chiar dacă fac parte din clase sociale diferite, pot sta în același compartiment, mănâncă salam, beau ceai, în pahare și farfurii de unică folosință. Astfel, un medic de la Institutul de Cercetare a Ciumei, un biolog, o doamnă, o bătrână şi un tânăr care se îngrijește de niște gâște. Patru oameni. Patru ,,contacți”. Personajele se împiedică unele de altele, acțiunea este galopantă, structura fragmentară, tensiunea amintește de Decameronul lui Boccaccio. Critica literară aseamănă miniromanul Ludmilei Ulițkaia cu Ciuma lui Camus, roman pe care, mărturisesc că nu l-am citit. 

Scriitoarea, cu sinceritatea-i caracteristică, notează pe prima pagină de unde-și trage seva textul: ,,Am scris scenariul Ciuma când aveam patruzeci şi cinci de ani. Voiam să mă prezint cu el la cursul lui Valeri Frid. Nu m-a acceptat la curs, mi-a spus că am tot ce-mi trebuie pentru un scenarist şi n-are ce să mă mai învețe. Au trecut treizeci şi doi de ani, și iată că subiectul a căpătat o nouă actualitate. 1988-2020”.

Ficțiunea face stânga-mprejur. Nu e de ea aici. Aici e doar realitatea. Tot ce povestește Ludmila Ulițkaia s-a petrecut. Expozițiunea: 1939, Moskova, trei cazuri de ciumă pulmonară. NKVD-ul este coordonat de Beria, omul lui Stalin. Intriga: identificarea ,,contacților”. Punctul culminant: ridicarea suspecților de acasă, de la hotel sau din orice alt loc în care se aflau, fără explicații. Aceștia sunt internați într-un spital, păzit de militari. Deznodământ: epidemia dispare. Dar unde e desfășurarea acțiunii? Lipsește. Da, lipsește, pentru că desfășurarea acțiunii înseamnă taclale, iar prea multe povești nu sunt bune atunci când boala e hotărâtă să își facă de cap. Și se fac și autopsii 😉. Verbul ,,a supraveghea” și substantivul ,,supraveghetori” împânzesc textul. 

Goldin, şeful Institutului Medico-Legal din Moskova, după autopsie, este izolat, în ciuda protestului său. Lista personajelor, în ordinea apariției lor, precum și interviul, așezate la finalul cărții, sunt elemente paratextuale, oferindu-ne informații prețioase pentru înțelegerea textului: „Scenariul dumneavoastră e bazat pe fapte reale?Despre această istorie puţin cunoscută în URSS am aflat de la cunoştinţa mea, Nataşa Rapaport. Tatăl ei, anatomopatolog, a fost direct implicat în povestea asta întâmplată la Moskova în 1939: el a fost acela care a făcut autopsia morţilor de ciumă. Au fost de fapt trei persoane cu totul. Un cercetător infectat în timpul experienţelor efectuate în laboratorul care pregătea vaccinul împotriva ciumei a plecat la o conferinţă. Boala i s-a declanşat chiar în prima seară a sejurului, dar până atunci participase la conferinţă şi avusese contact cu o mulţime de oameni. Ei puteau la rândul lor să se infecteze şi să răspândească ciuma. Găsirea contacţilor a fost lăsată în seama NKVD. Întreaga operaţiune a fost condusă de Beria. La vremea aceea, oamenii erau obişnuiţi – dacă te poţi obişnui cu aşa ceva – să fie sunaţi noaptea la uşă, să le dispară vecinii, cunoscuţii, să aibă parte de procese-fulger conduse de aşa-numita „troica” (1). În atmosfera aia, „carantina” pentru care erau reţinuţi li se părea un dar picat din cer – ei aveau în minte numai arestarea, moartea prin împuşcare sau trimiterea în GULAG. Celelalte personaje au fost „scornite” de mine – ştiam doar de existenţa omului de ştiinţă care, convenţional vorbind, „a spart eprubeta cu virusul” şi s-a îmbolnăvit de ciumă, despre doctorul care s-a izolat împreună cu primul bolnav şi despre frizerul infectat din întâmplare care a murit de ciumă.” (pp.110-111).

Un microroman în care totul e pe repede înainte. Tensiune, comic grotesc, presiune, dramatism. Măști, costume de protecție, ,,contacți”, carantină, sună cunoscut, nu? Un singur detaliu e inclus în scenariul actual, și anume desfășurarea acțiunii. Prea multe povești și epidemia se răspândi cât ai bate din palme 😉! Prea multă democrație pe alocuri! E adevărat, citind micriromanul Ludmilei Ulițkaia, veți simți și mirosul opresivitații. Una peste alta, poliția secretă sovietică, NKVD, de data asta, nu mai arestează ,,dușmanii” regimului stalinist, deși asta credeau toți cei luați de la domiciliu. Opriră rușii epidemia? O opriră! Niscaiva disciplină e bună, mai ales când ne folosim de ea pentru a opri răspândirea unei epidemii, but the cards must be played, isn’t it? 

Recomand microromanul Ludmilei Ulițkaia atât pentru valoarea literară a acestei scrieri, care întregește lumea prodigioasă a cărților sale, cât și pentru faptul că transcende o epocă, fiind uluitor de actual.

Cartea poate fi comandată de aici: https://www.libris.ro/a-fost-doar-ciuma-ludmila-ulitkaia-HUM978-606-7797-86-2–p24211012.html

Share on facebook
Facebook
Share on google
Google+
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
Share on pinterest
Pinterest
Mădălina Crișan

Mădălina Crișan

Acesta este tărâmul meu virtual unde scriu cu entuziasm, cu dăruire, cu vulnerabilitate- pentru mine şi pentru tine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.